Cuvinte,doar cuvinte...

Si daca iti spun ca azi am nevoie de un zambet?De fapt ,nici de asta cred ca nu mai am nevoie,am uitat de mult ce se simte,si sincer ,azi nu mai cred in mine.N-am crezut nici ieri,si nimicul asta incepe sa-si faca loc in mine,incepe sa doara.
Nu vreau sa ma cert ,nu pot sa strig,si nici sa spun cuvinte care nu-si mai au sensul de mult,oricum nu sunt de inteles,n-am reusit sa ma inteleg niciodata...de ce-ar incerca cineva?
Da,stiu,e una din zilele acelea stupide,in care imi plang de mila si incerc sa-mi stapanesc lacrimile,n-am cum,nu stiu s-o fac,am incercat,am tacut,am schitat mii de zambete doar pentru a-mi dovedi mie insumi ca pot,si ce-am rezolvat?Nimic.
De ce oare am senzatia asta stupida ca vreau sa fiu inteleasa?De ce nu ma poate opri cineva ?....Erai odata,sti? Iti amintesti cand ti-am colorat mii de noptii cu bucati din mine?Erai Tu..Nimicul acela din mine ,care exista si n-a existat niciodata,pe care il caut si nu-l gasesc niciodata...
M-am ratacit..mi-e frica..mi-e frig..am obosit sa adun in mine sute de ganduri .
Oare mai pot?Mai vreau?....N-am spus nimic,si parca am spus mai mult decat trebuia...de ce nu ma lasati sa plec?N-am nici un sens,sunt un nimic....
Doar eu si nimic mai mult.

Nimicuri din mine

Am incercat sa stau pentru un timp departe de locul asta unde ,de fiecare daca cand ajung,incerc sa fiu doar eu cu mine,sa nu gandesc,sa nu respir,sa-mi las minea catevaminute acolo in puctul acela in care nimic nu mai conteaza.Am spus mereu mai mult decat ar fi ascultat cineva vreodata,am fost altfel ,doar pentru imi place sa cred ca simplitatea asta stupida din mine o sa fie vreodata inteleasa....si Doamne cat m-am inselat!Am plins,am ras,am incercat sa glumesc,desi ,nu-mi mai aduc bine aminte cum e asta,si inca ma trezesc in fiecare dimineata sperand ca poate azi...azi o sa se schimbe ceva in viata mea.

Oare mai exista oameni care mai cred in povesti frumoase ?Viata,te urasc! Te urasc atunci cand ma opresti din ganduri si ma aduci cu picioarele pe pamant.Fericirea e un drept,nu prea gasesc un raspuns la cine da dreptul acesta si cum e impartit,dar cu siguranta pentru mine n-a mai ajuns decat ceva firimituri de care nu stiu cum sa ma apropi.

Poate am prea multe vise,poate sunt prea "altfel",si atunci cand incerc sa ma las descoperita,mereu se gaseste ceva care sa ma trezeasca la realitate,o realitate stupida si dureroasa,care imi ia orice drept de a zambi.

As vrea sa pot pleca departe,as vrea sa pot sfrasti odata cu cosmarul acesta numit ,in mod stupid "viata"
Ma URASC!

Doar eu si nimic mai mult!....

De vorba cu mine

Pentru ca atunci cand nu mai stiu ce sa fac cu ele,trebuie sa le las undeva...Pentru ca sunt  o visatoare si imi place lumea mea,pentru ca altfel nu as exista.
Imi platesc lacrimile una cate una ,cu vise,cu sperante,cu nimicuri pe care incerc sa ma prefac ca nu le vad,dar le simt...
As vrea sa incep de undeva,fara sa-mi revad stupida asta de viata de cate ori inchid ochii si raman doar eu cu mine,as vrea sa pot plange,dar mi-am interzis pana si asta ,mi-am rupt bucati din suflet si le-am inchis undeva,undeva departe de minte,n-am voie,nu pot,nu stiu ce fac...si vreau,imi doresc sa nu mai simt nimic,macar pentru o zi,sa le las naibi deoparte,nenorocitele astea de ganduri.
Si poate ca am cautat prea mult de la viata,doar ca sa simt ca traiesc..sau poate ca inca nu cred,mi-e frica,am spus prea multe.
Cine sunt?Si dreptul meu la liniste?Lasa-ma sa-ti vorbesc,lasa-ti sufletul in palmele mele..
E totul doar o iluzie?

Doar eu si nimic mai mult...

A fost odata...

Imi ghidez viata dupa principiul „nu le poti avea pe toate: unde le-ai pune?!” Am ceva, imi lipseste altceva. E corect, asa trebuie viata sa functioneze. Fac ceva bine, apoi ceva rau, platesc diferenta. Pacatul meu cel mai mare este cel pentru care tot o sa platesc diferente, indiferent de binele pe care il fac. 

M-am saturat de dragoste. Si de oameni idioti care cred ca iubesc. Si de aceia care cred ca eu nu o fac.

Iar cand spun ca m-am „saturat”, inseamna ca mi-a ajuns sa mai astept. Nu ca am avut prea mult dragoste si n-am avut ce face cu ea.

Am scris si in trecut si am o parere foarte stupida despre relatii. In general. Nu imi plac compromisurile, le fac pe cat se poate de rar. Le inteleg rostul pe pamant, dar le evit. Nu am mai avut o relatie in adevaratul sens al cuvantului de ceva timp. Nu mai stiu exact de cand pt ca nu imi amintesc. Nu stiu daca am uitat voluntar sau nu.

Perfectiunea este o chestiune relativa. Asa am privit-o intotdeauna. Ca sa fii pe deplin fericit, unele lucruri le ai, iar pe altele doar ti le doresti. Asa functionam noi oamenii. De asta atunci cand apare oriunde in lume unul care le are pe toate, imediat langa el apar si lucrurile care il duc la the next level. Si cum case, insule, masini, femei, au la tot pasul, isi gasesc refugiul in alta parte. Asa mi-as gasi eu refugiul in tine. De fapt, de asta ma tem. Ma tem ca o sa le am pe toate. Nu o sa mai am la ce sa sper, la ce sa aspir si bucatica aia din mine care poarta numele tau, se va activa. Vei fi drogul meu. Portita de scapare din lumea mea perfecta si ideala.

Nu te cunosc... nu ma mai cunosc nici pe mine!

Ce naiba spun?..Adevarul?...Nu sunt ,nu exist..n-am fost...si nu voi fi niciodata!

Doar eu si nimic mai mult...

Ganduri aiurea.

N-am incercat niciodata sa fiu altfel decat ceea ce sunt,si nici nu cred ca o sa-mi schimb ideeile incepind de azi,insa am asa un sentiment de vreau sa spun ceva...
Stau de cateva ore si privesc in gol tavanul de deasupra mea ,si inca nu am reusit sa imi adun gandurile...sunt intr-un haos total,viata asta nenorocita m-a invatat mereu sa nu cred in vise si nici sa imi fac sperante aiurea,dar azi,azi vreau sa ..ce naiba spun?Cine sunt eu sa vreau ceva?
E clar !N-o sa reusesc niciodata sa ma invat minte,si mereu o sa cad in aceeasi prapastie ,in care increderea se masoara in cuvinte spuse la repezeala,zambetul dureaza doar o clipa,si in spatele lui se adancesc sute de ganduri pe care nu indraznesc sa le spun ....
Nu-mi mai doresc nimic acum,eram dispusa odata sa imi dau o parte din viata pentru un zambet,azi am renuntat pana si la ideea asta stupida si absurda.Nu mai cred in vise ,si nici in oameni,nu vreau nici sa plang ,nici sa urlu de neputinta,nici sa respir,nici sa vorbesc....
Mi-am adunat gramada asta de nimicuri imprastiate  peste tot din mine si le-am facut ghem..o sa le ascund undeva departe de minte.
Eu nu am suflet!Daca pana azi inca mai credeam ca undeva cineva v-a reusi sa ma faca sa-l simt ,azi am reusit sa ma conving ca n-o sa fie niciodata asa.Si pietrele mai simt cateodata,dar eu nu sunt nici cel putin o piatra,nici om nu sunt..eu nu am nume! Deci nu exist!
Si ,nu,nu e absurd deloc,asa m-ati facut voi,voi astia care a-ti luat din mine si ultima farama de suflet si a-ti innecat-o in mine,si am incetat sa mai respir,mi-ati  luat si ultima farama de mine si a-ti  inchis-o in clopotelul de sticla....
Am incercat sa numar oamenii care m-au dezamagit,si,,.am umplut deja o mare,o mare de orgolii si minciuni.
Ma urasc! Azi ma urasc pentru nu stiu sa gandesc altfel,pentru ca imi doresc nenorocita aia de fericire,despre care am tot auzit vorbindu-se,si pe care probabil n-am s-o intalnesc niciodata..da! azi ma urasc pentru ca exist!...

Doar eu si nimic mai mult.

Pentru sufletul meu.

N-am reusit inca sa imi revin dupa surpriza superba ce am primit-o azi dimineata.Nu stiu daca o sa-mi gasesc vreodata cuvintele de uimire.Am fost,sunt si voi fi mereu omul care nu cauta un interes atunci cand mi se cere un sfat,cand mi se cere un ajutor de orice fel.Am spus mereu adevarul cu riscul inevitabil de a fi tratata apoi cu raceala si dispret,si ,da,recunosc ca am primit si asta din partea multora,dar nu le-am reprosat niciodata nimic,nici nu i-am intrebat de ce o fac.
Se spune ca nu poti trai fara prieteni chiar daca stapanesti toate bunurile lumii,si eu azi am realizat ca pentru cineva ,sunt acel ceva pe care multi il numesc un prieten adevarat.Nu vreau sa se creada ca acest lucru ma face sa ma simt altfel decat sunt, insa de un lucu va pot convinge...m-am simtit OM,
Stiu ca i-am pus intrebari la care ar fi vrut sa nu imi raspunda,stiu ca ar fi vrut sa tac in loc sa-i spun un dureros adevar,stiu ca ar fi vrut sa dispar atunci cand isi dorea sa fie singura stiu ca ar fi vrut sa planga in liniste cand eu o dadeam cu capul de pereti :)..dar nu am plecat,i-am ascultat lacrimile,i-am zambit cand nu stia unde e capatul tunelului si i-am aprins lumina,am tacut atunci cand isi dorea liniste...dar nu am plecat,am ramas acolo,si pentru toate astea azi ma simt OM..pentru cineva sunt un prieten adevarat si asta e mai mult decat un vis...inseamna ca nu traiesc degeaba.
Nu sunt cu nimic speciala,imi place sa ascult,imi place sa gandesc,ador sa visez cu ochii in pereti ore in sir incercand sa gasesc solutii pentru fiecare,imi place sa fiu acolo unde e nevoie de mine...
Fiecare dintre noi le simte,le traieste si doreste la un moment dat isi impartasesca gandurile cuiva. Vrem sa iubim,sa fim iubiti.Si, totusi parca exista ceva mai puternic,ceva ce pentru multi inseaman Totul. Sa fie acel lucru prietenia?
Iti multumesc prieten drag,pentru cum m-ai facut sa ma simt azi,iti multumesc si imi cer iertare daca ,cateodata am fost nevoita sa trag de tine ca sa reusesc sa te ridic :),imi cer iertare daca ti-am spus adevarul in fata cand altii te alintau cu minciuni..imi cer iertare ca sunt asa cum nu pot fi multi..:)..
O parte din ganduri mi-am lasat azi aici,alta o pastrez undeva in mine si o sa zambesc de cate ori imi amintesc de ziua de azi.
P.S. Sa ramai asa mereu!..Iti promit ca eu asa o sa paarsesc pamantul...

Doar eu si nimic mai mult...

Fara suflet...

Nu vei gasi niciodata timp pentru nimic. Daca vrei sa ai timp, trebuie sa ti-l faci. (Charles Buxton)
Cam asa ceva..adica totul se rezuma in final la timp..indiferent cat ne ascundem de el ,cat de mult ne dorim sa il oprim pana si simplul fapt ca ne oprim sa gandim.....luam din timp.
Am auzit de multe ori vorbindu-se despre el,dar inca nu am inteles de ce e atat de impotant sa il si avem?
Pai ,pana una alta asteptand sa primesc un raspuns,cred ca am sa va scriu parerea mea despre notiunea asta numita"timp",pentru ca pana la urma se putea numi oricum ,dar nu vreau sa intru acum in polemici referitoare la denumirea lui in sine,pana la urma prea putin conteaza,oricum am mereu gandurile amestecate si posibil sa ma pierd pe undeva ..
Timpul asta pentru mine e ca un camp de lupta,intre eu cea de azi,..eu ceea care as vrea sa fiu,despre ce am si ce mi-as dori sa am ..despre realitate si vis.
Si cum stiu eu ca timpul meu nu e de fapt timpul altcuiva?..adica stiti voi ceva de genul..iti dau timpul meu ...pentru o secunda dintr-al tau :)))),practic e aceasi dezbatere de genul oul si gaina,fara o rezolvare multumitoare.
Pana la urma,la ce folos expresia "atat timp cat...",cand de fapt el nu exista?sau cel putin asta e parerea mea...e concluzia la care am ajuns dupa cateva ore de incurcatura  mintala(pentru ca asta sunt),si asa o sa raman(si treaba asta cu ramasul..e tot o derivata de .."timp").
Si  astfel viitorul de azi e prezentul de maine iar cand calatoria se incheie e tot prezent deci viitorul nu e decat dorinta de a depasi prezentul. In mod paradoxal insa pentru a ajunge la viitor nu putem avea decat prezentul la care meditam ieri.

Doar eu si nimic mai mult.

Trista.

Zambetul asta nu isi mai permite sa tradeze ,la cate lacrimi a fost nevoit sa guste.
 Asa ca...
 Nu. Nu sunt trista.
 Nu stiu daca sunt trista sau nu .
 Nu stiu daca e bine sau rau, cand in intreaga existenta am confundat notiunile astea si desi am aprobat mereu binele, m-am trezit imbratisand  raul pur. Nu stiu daca zambetul e fals.
Cu scuzele de rigoare pentru cei care nu-mi inteleg gandurile (sau nu le accepta),dar azi ma doare-n cot  de toti. De toti cei ce nu-si dau seama ca a supravietui e greu, cand mami si tati nu e langa tine sa-ti sustina caderile financiare sau morale.
  E greu sa lupti, cand singurele arme sunt aspectul fizic si poate putin , capacitatea de-a-i manipula pe altii.
  E greu sa castigi, cand stii ca ai esuat de atatea ori si cand pana si ultima farama de curaj s-a dus dracu' in clipa in care ti-ai dat seama ca nimic nu mai conteaza....
De fapt..ar mai fi ceva care sa conteze dar nu va vorbesc azi despre asta,azi n-am nici un chef,decat sa privesc peretii asa cum fac de vre-o 2 ore incoace,incercand sa-mi gasesc prin ratacita asta de minte ceva care sa aiba un sens.
Inca mai caut...oare am sa-l gasesc vreodata?

Doar eu..si nimic mai mult!

Doar simt.

Am uitat sa ma traiesc! De ce oare inca mai cred in oameni?De ce oare inca mai cred in vise de mult uitate?

Am ajuns in punctul acela in care nu ma mai intereseza catusi de putin de mine.De ce sa incerc sa ma mint,ca mi-e bine? Ce rost are sa ma ascund dupa o masca care nu imi apartine? La ce bun sa mai cred in cuvinte?,cand tot ce vreau de fapt e sa ma ascund in mine,sa fug ,sa uit ,sa scap de nemernicia asta numita lume.

Nu mai vreau in jurul meu persoane care nu se pot bucura de prezenta mea,refuz sa mai accept sa pun zambetul acela fals si sa raspund "sunt bine",cand in realitate urasc intrebarea.

Cum sa fii bine ,intr-o gaura de minciuni ?Cum sa indraznesti sa speri inconjurata de ipocrizie?

Un singur lucru pot sa va asigur..Mi-am pus interzis pe lacrimi!..nu mai cred in povesti ce au fost odata frumoase,si nici nu mai acord sanse celor care nu isi merita acest drept.

Am intalnit prea multi oameni orgoliosi,si foarte putin care mai stiu sa spuna"imi pare rau" si " multumesc"..de "iarta-ma" nici nu mai vorbesc..s-a scos demult din dictionarul lumii asteia stupide care ma inconjoara Si poate aveti dreptate..o sa-mi spune-ti ca mi-am ales gresit lumea..poate,cine stie?

De un singur lucru va pot insa asigura,deocamdata traiesc in ea si sunt foarte,foarte dezamagita!

Pentru tine prieten drag.

http://www.youtube.com/watch?v=iiVFPgwEWfA

Depre mine

Eu,doar eu si nimic mai mult..sunt aici pentru ca imi place sa imi las gandurile undeva,imi plac gandurile ascunse si nimicurile dintre vise,ador sa ma trezesc in noapte,sa -mi imaginez lumea intr-o alta forma.
Nu sunt nimic,si nici nu vreau sa fiu ceva,nu-mi place sa fiu criticata si nici sa critic,ascult si invat sa tac,iubesc fiecare particica din mine,si fiecare gand nebun cu care ma trezesc in fiecare dimineata.
Mi-s ardeleanca,si asta spune multe despre tacerea din mine,am o gramada de vise,si le amestec cu frumosul din mine.
Am invatat sa traiesc fara sa pun intrebari,sa ascult taceri si sa adulmec opinii,imi iubesc felul meu transparent  de a-mi trai nimicul asta de viata,si sper sa reusesc sa parasesc aceasta lume exact asa cum m-am nascut....cu nimicul din mine.