Pentru ca atunci cand nu mai stiu ce sa fac cu ele,trebuie sa le las undeva...Pentru ca sunt o visatoare si imi place lumea mea,pentru ca altfel nu as exista.Imi platesc lacrimile una cate una ,cu vise,cu sperante,cu nimicuri pe care incerc sa ma prefac ca nu le vad,dar le simt...
As vrea sa incep de undeva,fara sa-mi revad stupida asta de viata de cate ori inchid ochii si raman doar eu cu mine,as vrea sa pot plange,dar mi-am interzis pana si asta ,mi-am rupt bucati din suflet si le-am inchis undeva,undeva departe de minte,n-am voie,nu pot,nu stiu ce fac...si vreau,imi doresc sa nu mai simt nimic,macar pentru o zi,sa le las naibi deoparte,nenorocitele astea de ganduri.
Si poate ca am cautat prea mult de la viata,doar ca sa simt ca traiesc..sau poate ca inca nu cred,mi-e frica,am spus prea multe.
Cine sunt?Si dreptul meu la liniste?Lasa-ma sa-ti vorbesc,lasa-ti sufletul in palmele mele..
E totul doar o iluzie?
Doar eu si nimic mai mult...
