marți, 31 mai 2016

Singura cu mine.


Am crezut ca ti-e clar ca te iubesc tare, atat de tare incat te-am pus mai sus de mine, de nevoile mele, te-am protejat, te-am ingrijit, desi uneori as fi vrut sa fii tu cel care are grija de mine. Am inteles ca nu poti, ca totul se raporteaza la tine si ca tu esti egoistul suprem. Am inteles  multe si chiar m-am straduit sa nu fiu orbita de vanitate . Am incercat sa fiu acolo tot timpul, sa te alin, sa-ti ridic moralul, sa te cert, sa te imping spre mai departe.
Nu e vina nimanui, fiecare da ca poate. Am dat tot ce am avut bun din mine ca om-prieten. Am vrut sa-ti fie bine si am vrut sa ma lasi sa te invat sa iubesti, sa fim pur și simplu. N-a mers. Nu mai pot. Si nu pentru ca vreau inapoi ceva sau pentru ca vreau sa ma iubesti, ci pentru ca nu mai am putere.
Stiu ca din tot ce am scris n-ai sa intelegi nimic,n-ai sa te pui o secunda in locul meu si sa incerci sa schimbi locurile. Dar pur si simplu sunt imuna.
Deci cred ca am ajuns la un capat. Obisnuiesc sa iau pauze de la oameni, dar de data asta am crezut c-o sa fie bine, ca o sa putem trece peste tot, ca sigur acolo pe undeva sta legatura aia care ne-a prins asa tare. Dar poate a fost doar o iluzie si ne-a distrus orgoliul  stupid.De azi inainte refuz sa ma mai doara(De cate ori mi-am spus asta?)
Cine sunt eu? 

Doar eu si nimic mai mult.

vineri, 20 mai 2016

Aripi .

"Cu tine am cunoscut raiul, ca mai apoi sa imi cladesc din el propriul infern."

Imi simt lacrimile, palmele goale si sufletul singur. Dar nu iti fie teama , nu am nici aripile rupte, nici cicartici adanci, nici urme de pasi  Nu trebuie sa te ating ca sa te simt, nu trebuie sa fi in fata mea ca sa te privesc. Nici timp ,nici distanta si nici oameni nu ne pot  pot desparti. Esti in aer, in razele soarelui, in lumina lunii, in sangele meu, in fiecare respiratie, in fiecare bataie a inimii mele

Nimeni,niciodata n-o sa fie..TU!

Doar eu si nimic mai mult.

marți, 17 mai 2016

Etern,Infern ?

Unde m-am pierdut?..De ce  mai exist?Mi-am ingenunchiat sufletul inca o data,mi l-am facut ghem si ti l-am  pus la picioare,m-am plecat cu umilinta si am suportat in tacere jigniri fara sa schitez vre-un gest,fara sa doara,te-am lasat sa rupi din mine bucatica de suflet ce inca mai spera fara sa scot un cuvant.
Mi-am inghitit lacrimile si m-am simtit murdara,am ramas privind in gol in urma ta,durerea din suflet m-a impiedicat pentru cateva minute sa respir, as fi vrut sa-mi pastrez o urma de deminitate doar pentru mine,dar n.am facut.o ,ti-am ascultat pana la capat vorbele grele,care mi-au incatusat inima.
Mi-ai umilit existenta,mi-ai tarat sufletul prin noroi,prin toata mizeria umana ce te inconjoara si n-am reusit nici macar sa te las sa ma asculti ,te-am privit pierduta si pentru prima data am simtit ca-ti cerseam mila.
Mi-e scarba de mine. Am incercat sa rad,in hohote ,sa  ma  pot auzi ,sa ma curat de tine si de jegul ce il simt in suflet ,pentru tot ce-ai fost in viata mea,pentru ca ti-am pus sufletul in palme si l-ai calcat in picioare  fara urma de regret,cand tot ce trebuia sa faci era sa ai grija de el,era atat de curat,si l-ai scuipat cu vorbe grele ,cu jigniri pline  de pacat, l-ai aruncat departe,sperand sa nu-l mai gaseasca nimeni.
M-ai ingenuchiat intr-o lume rece,in care ma agatam de cuvinte lipsite de speranta,cuvinte dureroase in care imi adunasem toate visele.
Mi-am adunat bucatele ce mi-au mai ramas din suflet si mi-am promis sa ma ridic ,sa le lipesc pe fiecare in parte cu speranta.
Am reusit sa privesc in jur,sunt inconjurata de oameni minunati care mi-au intins o mana fara sa ceara nimic in schimb,care au reusit sa priveasca dincolo de lacrimi...mi-au reamintit ca exist,acolo intr-un colt de suflet. Nimeni nu mi.a spus ca o sa fie usor..dar mi-au promis ca merita!
Si poate maine o sa cad iar,o sa-mi inghit lacrimile in tacere,dar n-o sa fi aici ca sa ma vezi,n-o sa mai fi acolo ca sa ma auzi,am tot ceea ce-mi trebuie ca sa imi sterg genunchi de toata umilinta cu care ti-am dat sufletul in grija..sa te las sa ma cauti in tot si in toate ,pentru ca atunci cand ai s-o faci sa te pot privi in ochi sa-ti spun.."n-ai stiut sa ai grija de el,acum l-ai pierdut pentru totdeauna"
Undeva intre ratiune si imaginatie,am fost si azi..undeva intre sperante pierdute intre sute de vise dupa care tanjesc ,m-am regasit si azi...dar maine?Maine da.. te vreau departe...sa te scot afara din mine ,sa te arunc departe,sa te uit acolo unde n.o sa te mai caut niciodata...maine cand ma trezesc sa ma intreb ..ai fost vreodata in mine?
Da ..as vrea sa ma intrebi maine ...oare ai mai vrea sa fiu aici?...hmmm..sa nu uiti sa tragi usa dupa tine atunci cand pleci..nu vreau s.aud nimic...sa nu doara ..sa nu te simt...lasa fereastra deschisa ,aerul curat de dimineata spala mirosul lasat de tine...si pleaca!
Nu ,n-a curs nici o lacrima...nu simt nimic..mi-e bine,mi-e bine cand imi las gandurile aiurea aici,sa stiu ca undeva o parte din mine ajunge in alte ganduri,se regaseste intre ele...Doamne ,am atatde mult de daruit..nu ma lasa sa parasesc pamantul inainte sa le daruiesc.....
Dar pot? Oare mai pot...Eu oare mai pot ?
Doar eu si nimic mai mult.


miercuri, 4 mai 2016

Bucati de ganduri.


             Întuneric. Ma cuprinde întunericul cu ghearele lui lungi si îmi sfâșie carnea bucată cu bucată.  Nu doare , dar mi se face greață
      Încep să deschid ochii încet, iar lumina zilei fierbinte îmi încălzește fața. Nu îmi mai este frig, nu mai este întuneric. Soarele dimineții sau...poate al după-amiezei topește toate „cuburile de gheata”. Îmi înfig unghiile în perna moale și las capul pe spate. Șuvițele de păr îmi cad pe umerii goi. Trupul încă-mi tremură. Încerc să mă controlez. Zâmbesc și cu toate puterile adunate mă ridic din pat, amețită. Nu am nici un chef de ziua de azi, mai obosită decât am adormit.
               Mă înconjoară 4 pereți mult prea ponosițși monotoni. Nimic nou. Hainele aruncate pe podea, exact cum le lăsasem cu o seară precedentă. Mormane de haine și alte nimicuri. Îmi trag pe mine un tricou alb, larg și mă privesc în oglindă. Îmi mut privirea. Buzele îmi erau uscate și crăpate, simțeam pe limbă gust amar. Fir-ar !  Îmi sting setea cu câțiva stropi de apa găsiți într-un pahar. De când era paharul acolo? Nu știu. 
              Soarele strălucea. Am tras draperiile și câteva secunde mi-am pierdut vederea. Deschid geamul și las să intre aerul dimineții proaspăt. Îmi prind părul cu un elastic de păr găsit pe mâna stângă. Era atât de strâns încât aveam mâna mov, dar nu simțisem nimic până nu mă uitasem. O altă dimineață tipică
               Mă înconjoară 4 pereți. Aveam de gând să fac ceva pe tavan , să desenez , să tai niște reviste și să lipesc ceva, dar rămânea decât un gând. De fiecare dată îmi era mult prea silă. M-am trântit din nou în pat, lăsându-mă pe spate și privind tavanul. Eram încă amețită și mă cuprinsese căscatul. Oh, liniste! 
               Închid ochii și... Întuneric. Mă cuprinde întunericul cu ghearele lui lungi. 
Ma urasc!

Doar eu si nimic mai mult.