"Sa nu te-ndragostesti vreodata "...

Inainte mi se parea o prostie “vreau sa te vad fericit, chiar daca nu langa mine”, acum inteleg perfect…. Inteleg iubirea, iubirea pe care o simte mama pentru mine, iubirea cu care-mi zice tata: “ai grija ce faci”. Inteleg ca iubirea exista chiar daca tu nu esti langa mine, ca strainul acela din viata mea nu ti-a luat locul. El e doar cel care-mi aduce aminte cat de frumaosa sunt si care incearca sa-mi suceasca mintile mintindu-ma frumos in timp ce eu scriu despre tine. Tocmai de asta ma temeam, sa incerc sa te uit ca mai tarziu sa-mi aduc aminte de tine cu lacrimi in ochi. Dar nu, mi-am promis ca nu ma voi intoarce. Ce-am simtit atunci voi simti iar si iar si iar … nu ma intorc de unde m-ai alungat.
As scrie o viata despre ce simt, as scrie un roman despre iubirea noastra  in care as descrie fiecare sentiment, fiecare soapta fiecare atingere, si apoi la sfarsit, as scrie cat de Imbecila pot fi. Ca ai lasat un suflet distus in urma ta…ca mi-ai vazut lacrimile in ochi de atatea ori si totusi nu te-ai intors.
Sunt lucruri in viata pe care le stii doar tu. Secretele mele, doar aici prind glas. Aici se transforma in povesti cu final fericit, cu final trist, in povesti in care doar eu credeam si .. atat.
Odata,demult eram mai deschisa cu oamenii,dar au avut ei grija sa ma inchida.Poate tocmai de aceea n-am sa-mi gasesc sentimentele din nou, pentru ca nu stiu sa le folosesc.

De aceea am si pierdut, nu merit o inima atata timp cat bate ca nebuna doar atunci cand nu trebuie Simt o urma din inima mea acolo, inca simt…dar nu cum ar trebui. Nu mai emana iubire, e rea, inchisa Acum plange doar cand isi da seama cat de ratacita e.
Copilo, unde-ti sunt sentimentele? Unde iti e inima? Raman nemiscata uitandu-ma la aburii din cana albastra,cana aia in care imi adoram cafeaua ta. Pana si ea emana caldura, numai eu sunt rece.
Simt ca ceva imi apasa pe suflet. 

Simt ca nu am un loc al meu, ca nu am pe nimeni, ca-s singura pe pamant
 Doar eu si nimic mai mult..

Te iubesc,
Te urasc cu toată fiinta mea proasta

Doar o alta noapte...

Nu stiu cum sa incep . De 3 zile ma chinui sa-mi reglez bataile inimii , fara reusita . Sunt tutunista , plamanii mei traiesc atasati de nicotina dar in ultimul timp fumez prostesc , ca sa te simt linga mine 
Ne-am despartit fara cuvinte , fara priviri , fara tineri de mana si sarutari pe frunte . Mi-as fi dorit sa fie drama , lacrimi , tipete ,orice in loc de un nume asurzitor in telefon,pe care nu reusesc sa mi-l scot din minte "Sti ca e ultima data cand vorbim???"
 Trebuie sa ma complac in situatia de om pierdut , fara viitor si am avut atatea luni la dispozitie incat am ajuns sa ma obisnuiesc cu franturi de amintiri , cu atingerea locurilor pe care stiu ca le-ai atins  din greseala , cu mirosul mainilor tale. Sti ca mi-e dor de tine ? N-am sa-ti spun cand si nici unde , pentru ca ma respiri . 
Te iubesc nenorocit de mult , chiar si acum  , cand ma mint putin cate putin ca o sa ma vindec...De ce ma innebunesti ? Nu.Nu vreau sa ştiu Esti atat de nebun cand taci  
Ma ametesti, mi-e sete , mi-e cald , mi-e dor...la dracu....."- Sa nu te indragostesti de mine !" ..la naiba,de ce nu te-am ascultat?????????????????????

Doar eu si nimic mai mult...

Momente din mine.

Ştii momentele alea când nimic nu merge bine, când nimeni nu îţi poate lipi un zâmbet mut pe chipul plin de fard cu scopul de a retuşa micile imperfecţiuni în urma unei nopţi albe , când nu vrei să atragi atenţia nimănui îmbrăcându-te sobru , reuşind să îi faci pe toţi să îşi pună întrebări ?  Datorită acelor momente , îmi doresc de multe ori să nu fiu atât de naivă şi uşor de manipulat. Am obosit să fac tuturor pe plac, am obosit să sper degeaba. Am crezut mult timp că dacă ştii ce vrei , ajungi departe însă visele nu aduc decât dezamăgiri adânci. Vreau să fiu singură în lumea mea  , să îmi trăiesc viaţa în liniştea mută a unui sfârşit dureros. Cred pe zi ce trece că pe noi , copil nebun , nu ne desparte idealurile diferite, modul de gândire diferit , trecutul diferit.
Stiu să dau sfaturi tuturor, ştiu să vorbesc calm , ştiu să ascult poveştile altora însă nu am ştiut să învăţ nici până acum să-mi fiu propriul psiholo. Îmi va fi dor de multe lucruri , de liniştea cuvintelor dinainte de culcare şi de certurile  din motive stupide pentru care ne certam si ne-mpacam de atatea ori... Îmi doresc să nu mă schimb , să rămân acelaşi copil cu vise mult prea mari .  N-am să renunţ să visez , promit ! N-am să renunţ să  te iubesc! 
  ...să te iubesc ! Vei fi al meu mereu , Inimă de Piatră , vei fi al meu în vis, în scris , în stele , în planuri de viitor. N-am să te uit niciodată , n-am să las să se piardă nimic din ceea ce avem. Ai grijă de tine, SUFLET TRIST .Te-am căutat cu lacrimi în ochi să îmi dai ultimul strop de speranţă şi tu nu ai făcut decât să te ascunzi, să mă acuzi...Nu te condamn pentru nimic aşa cum nu mă condamn decât pentru simplul fapt că am cerut prea mult.
 Îmi va fi dor de tine ....mult !

Doar eu si nimic mai mult...

Azi imi este dor de tine.

Azi imi este dor de tine.

Mi-e dor sa ma suni, sa ma cauti, sa te enervezi degeaba. Mi-e dor sa ma trezesc de nicaieri cu mesaje cu 'Buna dimineata'. Mi-e dor sa ma cert cu tine cu orele, cateodata poate cu zilele; mi-e dor sa ma impaci. Mi-e dor sa-mi umplu noptile cu tine, cu glumele, certurile; cu vocea ta frumoasa de adormit. Mi-e dor sa fi dulce, ipocrit, mincinos, arogant, alintat, sincer, sa fi in toate felurile in care te-am cunoscut.Mi-e dor sa ma rog de tine sa  imi mai canti,sa-mi dansezi asa cum imi placea sa te vad. Mi-e dor sa te am langa mine,sa-ti sarut mainile,sa le simt tremurand in ale mele. Mi-e dor de promisiunile tale  si de cum le rupeai si cum, dupa, vroiai sa ma faci sa uit strangandu-ma in brate. Mi-e dor sa te stiu acolo de fiecare data cand mi se intampla ceva amuzant sau cand dau de dracu. Mi-e dor de ambitiile tale prostesti si de entuziasmul tau. Mi-e dor sa fiu un copil prostut din vina ta, si rupta de realitate, si sa prind aripi, si sa nu ma doara nimic.
Mi-e dor de tot.
Si am s-o recunosc in fata lumii,ma bucur ca te-am cunoscut! Mi-ai facut mult mai mult rau decat bine, dar 'binele' ala, atat cat a fost, parca sterge tot raul. Problema mea este ca inca te caut in fiecare tip... Si nu esti de gasit.

Azi imi este dor de tine... Maine sa uiti.

Doar eu si nimic mai mult.

Dezgust

 Am avut un an prost o viata şi mai proastă, am căutat liniştea în locuri zgomotoase iar lunile păreau să treacă şi atât, să treacă şi atât... atâtea anotimpuri în care am simţit cum toate gândurile negre de pe lumea asta s-au strâns la mine. Că mă trezeam în fiecare zi cu gândul că am fost lăsată deoparte pentru altcineva, pentru un loc mai bun şi mai frumos, mai liniştit, mai sigur. Mai stabil. Pentru mine nu a fost nici bun și nici frumos în ultimul an, nici linistit, nici sigur. Am rămas undeva pe o margine de drum, blocată între cine am fost, cine sunt şi cine vreau să fiu. Sunt părţi goale în mine pe care înţeleg că nu le pot umple nicicum, şi accept, dar ceva în mine doare tot timpul, ceva în mine zgârie, sfâşie, freamătă. Tot timpul. Şi nu ştiu cum să opresc asta. Nu ştiu dacă am mers mai departe sau doar am învăţat să accept altfel... Sunt obosită să văd trecând zile şi luni într-o ametelala continua. Pentru mine nu era senin, eu nu sărutam pe nimeni seara înainte să adorm. Cred că au fost şi vremuri mai bune, scurte, dar bune... se spune că nostalgia e doar o negare a prezentului, şi sunt convinsă că mi-l neg, că nu-l accept, că îl refuz pentru că nu îmi place, pentru că nu mă-mplineste, pentru că mă doare. Nu mai ştiu de câte ori am spus că m-am săturat, că am obosit, că m-am sictirit. Am simţit atâta răceală că aş fi putut îngheţa. Mă doare că nu iubesc pe nimeni, mă doare că în curând va fi un an de când nu mă îmbrăţişează nimeni seara când adorm... şi mă gândesc ce nu merge bine, în tot ce încerc să fac. Câteodată simt cu toate puterile cum arde şi se distruge ceva în mine şi nu ştiu cum să opresc asta... S-au tot aşezat straturi de mizerii, de îndoieli...le-am ignorat, am suprapus peste ele lucruri care păreau frumoase, senzaţii care semănau cu liniştea şi mi-am dat seama că nu merge. Stăteam noaptea în pat şi mă gândeam unde am greşit mai tare, studiam toată povestea şi încercam să înţeleg unde s-a tăiat tot filmul şi de ce nu am avut un final, un rămas bun spus cu voce tare.

A trecut deja multă vreme de când nu mai sunt eu, şi totuşi nimeni nu şi-a dat seama de asta. Aş vrea să cred că înţeleg şi îmi amintesc ce-am vrut să fac la început, dar nu mai ştiu unde a început începutul şi unde se termină chinul. Unde începe liniştea şi cât mai durează războiul... Mă pierd în momente care păreau bune, îmi urmăresc traseul până-n clipa de azi, clipa de acum, şi nu mai ştiu cine cu adevărat mi-a frânt inima, cine m-a iubit, dacă a făcut-o cineva, pentru ce am luptat şi pentru ce mai lupt încă. Nu spun nimic nou. Aceleaşi cuvinte ies din mine, nu spun altceva de multă vreme, multă...nu ştiu dacă cineva a observat că nu mi-a trecut niciodată. Nu am o mare iubire de care să-mi amintesc, am, în schimb, o mare pată pe inimă de la bărbaţi care nu au ştiut că o fiinţă umană nu are dreptul să distrugă pe alta. M-am îndrăgostit, prosteşte, de o idee, de un om pe care l-am construit în mintea mea şi în suflet aşa cum am avut nevoie. M-am târât, mi-am pierdut timp preţios aşteptând resturi, nimicuri, minute, şanse de la cineva care nu a ştiut să le ofere. Am strâns, nemeritat, multe gânduri negre, le-am dus cu mine şi le-am lăsat să dărâme persoana care eram, care încercam să fiu... M-au încercat de toate, şi crede-mă că ştiu ce-i ăla gust amar. Îl simt în fiecare zi când mă trezesc, când mă uit pe geam şi nu mai văd soarele. E trist, e tragic să nu mai ştiu să văd nimic bun în mine, să nu mai ştiu să simt altceva decât dezgust faţă de propria persoană. Aş vrea să învăţ să mă iert. Fericirea e un drept?

Doar eu si nimic mai mult. 

Aproape de cer.

Azi..da azi am simtit pentru prima data si am si inteles de ce unii oameni aleg sa paraseasca acesta lume. Azi pentru prima data nu i-am mai judecat ,nu am mai incercat sa le gasesc nici o justificare ,si le-am dat dreptate.

Nu-mi amintesc cand am dormit ultima noapte,si ceea de ieri a fost una dintre ele,una in care am incercat sa gasesc un raspuns la "de ce-ul" acesta nenorocit,care mi-a innecat orice urma de zambet ,si  careuia incerc sa-i gasesc un raspuns.

Asa si ? Ia iesi tu afara..hai..deschide usa..du-te sa vezi ai cui sa-i spui"buna ziua?" Maine o iei de la inceput ,crezi ca intereseaza pe cineva cum ai s.o faci?de unde incepi?din acelasi nimic de ieri si acelasi nimic de azi?

Am auzit,da.."o sa fie bine?"..cuvinte..cuvinte care ma trezesc in aceasi singuratate,nimicul de azi si cel de ieri..si de ce sa nu pot sa strig ,sa imi urlu toata durerea ce o am in suflet?..si de ce sa nu pot sa iubesc din nou?N-am dreptul la fericire?Fericirea e un drept?si eu l-am pierdut?

Mi-e sila de rautatea din oameni,..mi-e greu sa cred ca undeva mai exista cineva care stie ca iubirea e frumoasa ,daca o traiesti cu o persoana frumoasa sufleteste,si tu n-ai stiut sa pretuiesti  lumea minunata pe care ti-am oferit-o fara sa-ti cer nimic in schimb...si-acum ,azi,cand am inceput sa vad lumea cu altii ochii,cand stiu ca pot sa ma ridic,cand mi.a fost pentru prima data frica ,da asta am simtit azi,frica ca ti-am permis sa-mi incatusezi orice urma de speranta,orice vis mi l-ai inchis intre mii de lacrimi ,mi-ai blestemat existenta printre sute de vorbe grele si umilinta,si le-am acceptat tacuta,sperand ca intr-o zi ai sa vezi cate ai pierdut,cat de multe as fi putut sa-ti ofer doar pentru un zambet,da...pentru un zambet ..era singurul lucru pe care mi-l doream.

Nu mai vreau sa cred in nimic...nu vreau mila,nici consolare,nici sa ma urasc ,nici sa ma iubesc ...vreau liniste..si vreau sa dorm...sa nu mai simt nimic ...sa ma lasi ..sa ma lasi sa mai spun o data "te iubesc"....sa le mai pot rosti odata ,sa le daruiesc cu tot ce-am adunat in mine..cuvintele astea cu care iti facusem pact cu durerea ,ele..da pe ele le-ai uitat in mine,atunci cand mi-ai luat sufletul..si sti?mi-e bine ca sunt acolo...Doamne...ce stupida sunt,si cat de frumos te-am iubit!..Din tot sufletul ..dar ti-ai uitat cuvintele in mine..si sti?eu stiu sa le rostesc..acum stiu semnificatia aceea superba ce o au ,am simtit-o atunci cand ti le-am spus tie pentru prima data..si le-am pastrat in mine,sunt acolo le-am simtit.

Ti-am fost in viata si nu m-ai simtit...te-am adus in mine ,si nici nu mai vazut...te-am tinut in brate si nici n-ai stiut sa ma atingi...m-ai inchis departe sa nu mai vad sa nu mai aud..dar ti-ai uitat cuvintele..,atunci cand ai plecat si n-ai uitat sa-mi spui ,"ti-am luat sufletul "

E liniste ,azi e liniste in mine...ma trezesc si maine in singuratate,si poate am sa plang din nou,dar azi..azi am simtit ca pot sa sper...azi mi-a fost frica ,si vreau sa nu-mi mai fie si maine,azi vreau sa cred...sa cred in nimic si in tot!

Doar eu si nimic mai mult.

Ocean de nimicuri.

Nu as fi crezut niciodata ca o sa fac un atac de panica.Se pare ca  am gresit.Nu e prima data si nu stiu de ce am senzatia ca n-o sa fie ultima nici de data asta.

Imi cer scuze ca scriu aiurea(nu stiu exact cui),dar de o ora ma chinui sa scriu macar atat.Cica sa ma calmez.Nu reusesc,nici sa ma calmez,nici sa uit ,nici sa fiu altfel desi nici macar nu am incercat vreodata,dar de data asta sunt cea mai mare fraiera si simt ca m-am bagat pana in gat in asta,si nu ca i-ar pasa cuiva de toate tam`peniile ce le scriu aici,nici nu cred ca ma intereseaza,vreau doar sa stiu ca undeva ,aici,exista o paret din gandurile astea nenorocite care nu-mi dau pace...Ce fac?De ce naibi nu sunt si eu om ,macar o data in viata?

Azi imi este dor de tine.

Mi-e dor sa ma suni,sa ma cauti,sa te enervezi degeaba.Mi-e dor sa ma cert cu tine cu orele,mi-e dor sa ma impaci.Mi-e dor sa fi ipocrit,mincinos,sincer,sa fi in toate felurile in care te-am cunoscut.Mi-e dor de noptile in care numaram stele,si spuneam tampenii doar ca sa te fac sa zambesti.

Mi-ai facut mai mult rau decat bine,dar "binele ala,atat cat a fost parca sterge tot raul

Problema mea este ca o sa te caut in fiecare tip..si nu ai sa fi nicaieri.

Azi imi e doar de tine....Maine sa uiti

Doar eu si nimic mai mult.

Tacere colorata.

Cine dracu sunt eu?
Nu stiu de unde am pornit cu postarea asta. Nu stiu unde am vrut sa ajung cu ea, si nu stiu ce titul sa-i pun.
    E aiurea sa te trezesti intr-o anumita dimineata, sa te vezi  in oglinda si sa descoperi lucruri despre tine. Lucruri care te nemultumesc la altii, daramite la propia ta persoana. Te vezi, nu te recunosti, nu te accepti, te doare, nu plangi.Nu ai voie sa te intorci. Am cerut asta? Mi-am dat seama? Sau nu? Nu stiu. Sa ma ascund, sau nu? Sa spun? Ce sa spun?
   Uneori parca doresc sa nu exist, dar ma pun la pamant deja toate obsesiile si luptele  din mine. Cunosc si traiesc cu certitudine anumite lucruri. Sunt, din pacate, o fiinta rationala si, tot din pacate, ma folosesc de acest lucru de fiecare data. Incerc sa-mi fac lucrurile sa fie usoare... bineinteles ca ma incurc mai mult. Putea sa fie atat de simplu! Da da, doar daca m-as fi ocupat de toate cum trebuie de la inceput. Acum ce? Tot ce am avut ambitia sa cred, s-a dus dracu. Si cui, ce sa spun? Mi-ar fi si rusine. Nici n-as avea ce sa zic.
-Alo? Daaaa, sunt o fraiera! Am ajuns rau de tot, si nici nu stiu cum am reusit si de data asta.

    Am starea aia "de cacat",da, exact ca o proasta. Dintre voi toti, ma cunoasteti si cu starea asta. Si? Si multumesc, si iarta-ma, iertati-ma ca nu mai spun nimic! Vreau atat de mult sa ma schimb, nu doar sa ma prefac. Dar nu stiu cum, in ce. Nici nu stiu ce sunt. Nici ce inseamna toate, nici nimic!!

   Stiu ca fericirea asa, cum e ea defapt, omul nu o poate alege. Noi nu stim sa fim fericiti. Ii dam cu piciorul si dupa plangem ca niste cretini. ma rog.
   Dar vreau sa fiu aproape fericita... Pot?...Si peste tot, ma urmareste ca un ecou "hei, ce faci? esti bine?"

Doar eu si nimic mai mult.