Nimicuri din mine

Am incercat sa stau pentru un timp departe de locul asta unde ,de fiecare daca cand ajung,incerc sa fiu doar eu cu mine,sa nu gandesc,sa nu respir,sa-mi las minea catevaminute acolo in puctul acela in care nimic nu mai conteaza.Am spus mereu mai mult decat ar fi ascultat cineva vreodata,am fost altfel ,doar pentru imi place sa cred ca simplitatea asta stupida din mine o sa fie vreodata inteleasa....si Doamne cat m-am inselat!Am plins,am ras,am incercat sa glumesc,desi ,nu-mi mai aduc bine aminte cum e asta,si inca ma trezesc in fiecare dimineata sperand ca poate azi...azi o sa se schimbe ceva in viata mea.

Oare mai exista oameni care mai cred in povesti frumoase ?Viata,te urasc! Te urasc atunci cand ma opresti din ganduri si ma aduci cu picioarele pe pamant.Fericirea e un drept,nu prea gasesc un raspuns la cine da dreptul acesta si cum e impartit,dar cu siguranta pentru mine n-a mai ajuns decat ceva firimituri de care nu stiu cum sa ma apropi.

Poate am prea multe vise,poate sunt prea "altfel",si atunci cand incerc sa ma las descoperita,mereu se gaseste ceva care sa ma trezeasca la realitate,o realitate stupida si dureroasa,care imi ia orice drept de a zambi.

As vrea sa pot pleca departe,as vrea sa pot sfrasti odata cu cosmarul acesta numit ,in mod stupid "viata"
Ma URASC!

Doar eu si nimic mai mult!....