Azi ma simt singura,la modul ala"a nimanui".Am tot incercat de ceva timp sa ma mint ca nu-i asa,sa ma ascund in spatele gandurilor , sa ma prefac ca reusesc sa fiu "ceva".Dar nu sunt.Toti imi spun ca sunt o persoana buna,si asta ar trebui sa imi aduca cel putin un amarat de zambet,da,nu se intampla asta,nu pot,pur si simplu nu reusesc sa inteleg unde si de ce nu reusesc sa ma simt ceva.Am iubit,am fost iubita,iubesc fara sa cer nimic in schimb,ador sa vad zambete in spatele unor sfaturi pe care nici eu nu stiu de ce le dau,pentru ca eu nu am suflet.Am avut odata demult, nici nu-mi amintesc exact daca era adevarat sau o imitatie,dar cel putin era Acum nu sunt nimic.Am incercat sa cred in cuvinte,si in oameni,am sperat mereu ca din nimicul asta din mine cineva o sa inteleaga ca sunt altfel,dar n-a fost asa...Nu vreau sa para ca vreau sa intru pe sub pielea cuiva,urasc sa simt mila,nu,nu e asta.Vreau pur si simplu sa fiu eu impacata cu mine si cu trecutul meu,sa nu am regrete,pareri de rau..cu dezamagirile ar fi mai greu ,aici chiar ca nu as avea cum sa sterg ceva,sau poate nici nu vreau asta...Vreau sa repar tot ce am stricat.Sa fiu altceva...
Nu prea inteleg nimic,dar imi place ca ma straduiesc sa dau impresia asta.
Heii..acum sunt bine,serios...sunt mai bine.Nu mai astept minuni,nici vise marete la care sa indraznesc sa sper,vreau liniste,in mine,in suflet...si sa nu-mi mai pese,nici de tigarile pe care le fumez cu ochii in tavan atunci cand imi pun ordine in ganduri,nici de telefonul care nu suna sa imi aminteasca ca exist,nici de noptile in care incerc cu disperare sa ma conving ca "pot!"
Stiti ce?Nu imi mai pasa!
Doar eu si nimic mai mult.
