Nu plang,dar...

Am lasat oamenii sa plece atunci cand au vrut s-o faca. Am plecat din viata lor cand am simtit ca nu mai au nevoie de mine. M-am descurcat singura cand am simtit ca nu ma pot baza pe nimeni. Am pierdut multe in viata asta, n-are importanta, si voi mai pierde, probabil. Am trecut prin toate starile de suferinta, de negare, de respingere, iar undeva la capatul lacrimilor, am iertat.

Azi nu sunt fericita. Nici nu rad, nici nu plang. Nici nu ma zbat. Sunt bine, sunt bine in majoritatea timpului, chiar daca nu sunt fericita. Vezi tu... am continuat mult timp dupa ce-am zis ca nu mai pot. Astazi nu cred ca mai sunt capabila sa imi aduc aminte ca sunt puternica. Azi nu plang, dar ma agat de toate nefericirile mele, si nici nu pot sa ma desprind. Dar nu ma plang, si nici nu-mi vars amarul.

Azi nu plang, dar, vezi tu... ma simt nefericita

Doar eu si nimic mai mult.

Cineva,Undeva,Candva...

Stau de mai bine de 10 minute in fata ecranului si nu imi vine nici o idee concreta...Doar lacrimile siroiesc pe obraji...
Vreu sa ma descarc, dar nu am pe umarul cui sa plang. 
Ma doare..
Doar imaginea zilelor trecute impregnata pe retine mi-a mai ramas...
Euforie efemera...
Melodie pusa pe repeat.. ( de ce tocmai melodia asta?!)
Vreu doar sa tac..sa zac..sa plang..sa tip..sa fiu departe de lumea asta..
Sa fiu de piatra...de gheata...
Vreu doar sa stau intr-o cutie inchisa ermetic ,unde sa nu patrunda nici un sentiment..
Unde nimic nu ma poate atinge..

Vreau prea multe.. dar nimic nu e posibil...
Poate asa e sa fie..
Poate ar fi cazul sa te obisnuiesti cu asta.

Doar eu si nimic mai mult.

Suflet trist.

Ce se intampla de fapt?
Ce vrei de fapt?
Ce vrei tu, fiinta umana, de fapt?
Vrei o imbratisare, dar in acelasi timp contactul cu o alta piele iti provoaca repulsie.
Vrei strangeri de mana si jocuri infantile cu degetele, dar  in acelasi timp vrei libertate, nu vrei sa fii  conditionata de nimic, cu atat mai putin de o  alta mana. 
Vrei o iubire perfecta, patimasa, care sa iti provoace fluturi in stomac si emotii de fiecare data, ca in videoclipul ala de care esti oarecum obsedata, dar realizezi cu stupoare ca oricat te-ai zbate tot ce mai ai e partea a doua a videoclipului...
Si ce ramane acum de facut? Sa iti reconstruiesti cutia aia  in care sentimentele nu pot patrunde, sa te izolezi  de afectiune, pentru ca daca stai bine sa te gandesti , e mai bine asa. Mai bine pentru tine...
Desigur, nu zic  ca vei fi fericita, dar nici trista nu vei fi. Vei fi OK si asta e de ajuns.
Invata din asta ca oamenii nu se schimba...invata ca  nimeni nu merita compromisul...invata  ca tu  esti cea mai importanta pentru tine, nu mai pune pe nimeni mai presus..
Vei fi bine. Trebuie sa fii bine ! 

Doar eu si nimic mai mult.

Franturi de amintiri.

   Ma doare rau. Nu stiu ce, dar ma doare.
Amprentele degetelor lui mi-au ramas impregnate pe pielea mea rece si alba.
Inca mai simt mirosul de tutun cum urla si fumul de tigara cum se risipeste in aer.
Gandurile mele se "ard" acum la fel ca tigarea din care tragea.
   Inchid ochii...totul de deruleaza in mintea mea ca un film vechi, alb negru. Pentru ca in momente ca astea, totul e lipsit de culoare.
   Imi era frig.. era bezna.. dar nu conta. Era bine. Era bine acolo, ghemuita in bratele lui puternice si lungi. Era bine cand imi strangea oasele in imbratisari dureroase. Contactul corpurilor noastre imi producea un fior...un fior placut.Si i-am zis ca ador diminetile langa el. Pentru ca mereu ma trezeam zambind linga o cafea calda .
  Si nu l-am mintit.
A sunat alarma. :( Si a spulberat totul. Oricum totul se va termina la un moment dat. La fel ca si amintirile ce-mi innebunesc noptile.
Doar atat!
P.S.- Toate astea pentru ca el sa imi intinda o mana si sa imi sopteasca usor la ureche :Trecem noi si peste asta!

Doar eu si nimic mai mult.

De vorba cu mine..

 Simti? Simti asta? E racoare. Simti frigul?... Nu vine de afara. Fereastra e inchisa. De ce nu simte nimeni frigul asta teribil care imi ingheata oasele?
- Poate ca izvoraste din sufletul rau.  Sunt singura capabila sa il simta pentru ca e frigul rau. E racoarea sufletului meu.
- Asa se simte? Asta e senzatia care ramane in urma iubirii? Racoare...frig...gheata?
- Nu! Asta e ceea ce creierul meu imi impune sa simt. Crede-ma, nu vrei sa stii cum arata acum  sufletul meu.
- As vrea sa vad. As vrea sa vad locul asta acum, dupa tot ce s-a intamplat.
- Pai atunci, de ce nu deschizi usa? De e ai blocat-o cu milioane de lacate? Da-mi cheia. Haide, trebuie sa iti infrunti temerea.
- Mi-e teama. Am inchis usa pentru ca nimeni sa nu mai aiba acces aici. As vrea sa ramana inchisa pentru totdeauna. Mi-e teama sa deschid...dar...uite..totul e putred aici. Miroase a sange , a suferinta murdara. Locul asta arata asa de bine acum cateva luni. Ce s-a intamplat aici? De ce e totul un dezastru? Si unde sunt toate sertarele cu amintiri? Unde a disparut totul? E pustiu...pustiu si mizerie...pustiu si haos...
- Ridica-te! Nu plange. Vom incepe sa curatam locul asta si totul va fi ca inainte.
- Nu intelegi?! Nimic nu va mai fi ca inainte. Peretii sunt imbibati cu dezamagire. Nu ii putem curata. Trebuiesc daramati! NIMIC nu va mai fi la fel....

Doar eu si nimic mai mult..

Sperante parasite.

Merg incet...cu capul plecat si cu umerii lasati, de parca ceva ma apasa si ma trage in jos. Ma gandesc daca nu cumva sunt prea egoista caci ma gandesc doar la mine, la trairile, starile, situatile din viata...si chiar asa si este. Da, sunt o persoana egoista, axata doar pe propria persoana si doar atat. Nimeni nu conteaza, eu si Doar eu.
 Sunt trista si plang fara ca cineva sa observe! Si  in fond, ce ma intereseza de restul lumii? Doar eu contez...
  Dar oare chiar asa e ? Stiu ca nu e asa...stiu ca inca imi mai "ling" ranile trecutului  si asta ma face sa fiu obsedata de propriul trecut. Inca ma mai intreab daca as putea repara ceva, daca mai pot schimba sau macar sa nu mai repet trecutul. Ah, cata durere  imi provoaca toate aceste amintiri ! Dar cu cat ma complac mai mult, cu atat inima se indrepta spre altii, si nu spre mine. Si asta ma tine in viata! Ma tine in viata pentru ca realizez cat de binecuvantata sunt in ciuda trecutului. 
Dar  oare din durere se naste un caracter puternic? 
Oare?

Doar eu si nimic mai mult.

Singura cu mine.

Am crezut ca ti-e clar ca te iubesc tare, atat de tare incat te-am pus mai sus de mine, de nevoile mele, te-am protejat, te-am ingrijit, desi uneori as fi vrut sa fii tu cel care are grija de mine. Am inteles ca nu poti, ca totul se raporteaza la tine si ca tu esti egoistul suprem. Am inteles  multe si chiar m-am straduit sa nu fiu orbita de vanitate . Am incercat sa fiu acolo tot timpul, sa te alin, sa-ti ridic moralul, sa te cert, sa te imping spre mai departe.

Nu e vina nimanui, fiecare da ca poate. Am dat tot ce am avut bun din mine ca om-prieten. Am vrut sa-ti fie bine si am vrut sa ma lasi sa te invat sa iubesti, sa fim pur și simplu. N-a mers. Nu mai pot. Si nu pentru ca vreau inapoi ceva sau pentru ca vreau sa ma iubesti, ci pentru ca nu mai am putere.

Stiu ca din tot ce am scris n-ai sa intelegi nimic,n-ai sa te pui o secunda in locul meu si sa incerci sa schimbi locurile. Dar pur si simplu sunt imuna.

Deci cred ca am ajuns la un capat. Obisnuiesc sa iau pauze de la oameni, dar de data asta am crezut c-o sa fie bine, ca o sa putem trece peste tot, ca sigur acolo pe undeva sta legatura aia care ne-a prins asa tare. Dar poate a fost doar o iluzie si ne-a distrus orgoliul  stupid.De azi inainte refuz sa ma mai doara(De cate ori mi-am spus asta?)

Cine sunt eu? 

Doar eu si nimic mai mult.