Mi-e dor...si doare.

Tu... esti un suflet incredibil...un amestec echilibrat de barbatie si sensibilitate cum rar intalnesti...

Un barbat cu suflet de copil caracterizat de o incapatanare fara margini...incapatanarea  barbatului care nu suporta sa ii treaca cineva peste decizii...o incapatanare care uneori seamana grozav cu mofturile unui copil rasfatat...o incapatanare care mi-a pus uneori ,cu usurinta, lacrimi de bucurie sau de tristete in ochi.

Emani prin toata fiinta barbatia si puterea omului caruia cu mare greutate ii gasesti un egal...cu atat mai putin un superior...puterea si barbatia omului frumos in suflet.

Ma uimeste mereu setea ta de afectiune..o sete pe care cred ca niciodata nu va reusi cineva sa ti-o potoleasca.

Esti un om cu suflet bun dar ros pe dinauntru de niste adevaruri dureroase pe care nici tie nu indraznesti sa ti le recunosti...cu atat mai putin mie...sau oricarui om al lumii...

De-atunci,din prima zi in care mi-ai spus"buna" ti-am citit sufletul cum nu o sa ti-l citeasca nimeni..fara sa-ti dai seama  ti-am analizat,fiecare zambet,fiecare cuvant,fiecare respiratie...

M-am convins destul de repede ca locul tau  este langa mine...ca  de mine ai nevoie...

Te pot numi barbatul vietii mele caci pe niciunul dintre ceilalti nu mi l-am dorit atat de mult...pe niciunul nu l-am simtit atat de al meu. Esti  singurul om care a reusit sa reduca lumea mea la o singura persoana...persoana ta.Toate gandurile mele sunt doar ale tale. 

Mi-ai adus in suflet,dragul meu, cele mai frumoase ganduri despre dragoste.

Cu drag,

Tie!

"Rugăminte

Aş vrea să învăţ cum
să iubesc
fără să rămân cu cratere în piept,
cum să ţin suflete în palme
fără teama
că o să le sparg,
şi o să mi se scurgă printre degete
ca nisipul

încet, uşor, sigur,
iremediabil,
ca timpul.
Aş vrea să aflu cum să iubesc
fără
să mă trezesc singură
cu mâinile goale şi
ochii stinşi,
şi să ştiu atunci
cum să-i iubesc pe alţii
fără să mă distrug pe mine.

Te rog,
învaţă-mă Curajul.
De a iubi,
de a-mi arăta golurile din piept
şi
tăieturile din palme de când
am ţinut pe cineva
prea strâns de mână.
De a renunţa la cuvinte şi
a lăsa
liniştea
să se aşeze între noi
fără teama că,
de ai şti să descifrezi tăceri,
nu o să-ţi mai placă
cine sunt.

Te rog,
ajută-mă,
să îmi lipesc inima la loc,
să potrivesc bucăţile,
să îmi amintesc
cine sunt.

Te rog.

Ai tu curaj pentru mine,
mie mi-e teamă
c-o să mă tai în cioburi."-Jurnalu Evei.

Doar eu si nimic mai mult.

O noapte alba

Ti-as scrie despre durere. As vrea sa-ti explic cum s-o eviti. Partea proasta? Nu ai cum. Mai devreme sau mai tarziu tot vei simti cum ti se taie genunchii de la jumatate, tot se va prabusi un univers, tot vei omori un suflet.Am fost bolnava de tine. Acum nu-mi mai pasa nici cine pleaca, nici cine vine. Te-am pierdut pe tine, care erai universul meu si dupa cum ai putut vedea inca sunt bine si traiesc. Mereu m-am intors. Mereu la ce-am iubit. In nici un caz la cine m-a iubit. Nu voi mai fi la fel. Nici nu-mi mai doresc sa fiu cum eram. Imi va lipsi un suflet fericit,sau cel putin asta credeam ca reusesc .Nimeni nu stie cum am plans o noapte. Nimeni nu stie de ce. Nici eu nu sunt sigura. Te pierdusem pe tine? Erai plecat demult. Renuntasem intr-un sfarsit? Eu nu gaseam niciodata iesirea spre sfarsit. Ma pierdusem pe mine? Eram schimbata in mii de feluri. Stiu doar ca-ti zambeam si incercam sa nu ma prabusesc. Linistea imi ardea timpanele. Lacrimile surde nu-si gaseau drumul. Imi secasera ochii… si sufletul… si buzele… Nu mai reuseam sa simt nimic si nu aveam aer. Pierdusem si globul meu de cristal. Ultimul scut inaintea capitularii.

Doar eu si nimic mai mult.

"Sa nu te-ndragostesti vreodata "...

Inainte mi se parea o prostie “vreau sa te vad fericit, chiar daca nu langa mine”, acum inteleg perfect…. Inteleg iubirea, iubirea pe care o simte mama pentru mine, iubirea cu care-mi zice tata: “ai grija ce faci”. Inteleg ca iubirea exista chiar daca tu nu esti langa mine, ca strainul acela din viata mea nu ti-a luat locul. El e doar cel care-mi aduce aminte cat de frumaosa sunt si care incearca sa-mi suceasca mintile mintindu-ma frumos in timp ce eu scriu despre tine. Tocmai de asta ma temeam, sa incerc sa te uit ca mai tarziu sa-mi aduc aminte de tine cu lacrimi in ochi. Dar nu, mi-am promis ca nu ma voi intoarce. Ce-am simtit atunci voi simti iar si iar si iar … nu ma intorc de unde m-ai alungat.
As scrie o viata despre ce simt, as scrie un roman despre iubirea noastra  in care as descrie fiecare sentiment, fiecare soapta fiecare atingere, si apoi la sfarsit, as scrie cat de Imbecila pot fi. Ca ai lasat un suflet distus in urma ta…ca mi-ai vazut lacrimile in ochi de atatea ori si totusi nu te-ai intors.
Sunt lucruri in viata pe care le stii doar tu. Secretele mele, doar aici prind glas. Aici se transforma in povesti cu final fericit, cu final trist, in povesti in care doar eu credeam si .. atat.
Odata,demult eram mai deschisa cu oamenii,dar au avut ei grija sa ma inchida.Poate tocmai de aceea n-am sa-mi gasesc sentimentele din nou, pentru ca nu stiu sa le folosesc.

De aceea am si pierdut, nu merit o inima atata timp cat bate ca nebuna doar atunci cand nu trebuie Simt o urma din inima mea acolo, inca simt…dar nu cum ar trebui. Nu mai emana iubire, e rea, inchisa Acum plange doar cand isi da seama cat de ratacita e.
Copilo, unde-ti sunt sentimentele? Unde iti e inima? Raman nemiscata uitandu-ma la aburii din cana albastra,cana aia in care imi adoram cafeaua ta. Pana si ea emana caldura, numai eu sunt rece.
Simt ca ceva imi apasa pe suflet. 

Simt ca nu am un loc al meu, ca nu am pe nimeni, ca-s singura pe pamant
 Doar eu si nimic mai mult..

Te iubesc,
Te urasc cu toată fiinta mea proasta

Doar o alta noapte...

Nu stiu cum sa incep . De 3 zile ma chinui sa-mi reglez bataile inimii , fara reusita . Sunt tutunista , plamanii mei traiesc atasati de nicotina dar in ultimul timp fumez prostesc , ca sa te simt linga mine 
Ne-am despartit fara cuvinte , fara priviri , fara tineri de mana si sarutari pe frunte . Mi-as fi dorit sa fie drama , lacrimi , tipete ,orice in loc de un nume asurzitor in telefon,pe care nu reusesc sa mi-l scot din minte "Sti ca e ultima data cand vorbim???"
 Trebuie sa ma complac in situatia de om pierdut , fara viitor si am avut atatea luni la dispozitie incat am ajuns sa ma obisnuiesc cu franturi de amintiri , cu atingerea locurilor pe care stiu ca le-ai atins  din greseala , cu mirosul mainilor tale. Sti ca mi-e dor de tine ? N-am sa-ti spun cand si nici unde , pentru ca ma respiri . 
Te iubesc nenorocit de mult , chiar si acum  , cand ma mint putin cate putin ca o sa ma vindec...De ce ma innebunesti ? Nu.Nu vreau sa ştiu Esti atat de nebun cand taci  
Ma ametesti, mi-e sete , mi-e cald , mi-e dor...la dracu....."- Sa nu te indragostesti de mine !" ..la naiba,de ce nu te-am ascultat?????????????????????

Doar eu si nimic mai mult...

Momente din mine.

Ştii momentele alea când nimic nu merge bine, când nimeni nu îţi poate lipi un zâmbet mut pe chipul plin de fard cu scopul de a retuşa micile imperfecţiuni în urma unei nopţi albe , când nu vrei să atragi atenţia nimănui îmbrăcându-te sobru , reuşind să îi faci pe toţi să îşi pună întrebări ?  Datorită acelor momente , îmi doresc de multe ori să nu fiu atât de naivă şi uşor de manipulat. Am obosit să fac tuturor pe plac, am obosit să sper degeaba. Am crezut mult timp că dacă ştii ce vrei , ajungi departe însă visele nu aduc decât dezamăgiri adânci. Vreau să fiu singură în lumea mea  , să îmi trăiesc viaţa în liniştea mută a unui sfârşit dureros. Cred pe zi ce trece că pe noi , copil nebun , nu ne desparte idealurile diferite, modul de gândire diferit , trecutul diferit.
Stiu să dau sfaturi tuturor, ştiu să vorbesc calm , ştiu să ascult poveştile altora însă nu am ştiut să învăţ nici până acum să-mi fiu propriul psiholo. Îmi va fi dor de multe lucruri , de liniştea cuvintelor dinainte de culcare şi de certurile  din motive stupide pentru care ne certam si ne-mpacam de atatea ori... Îmi doresc să nu mă schimb , să rămân acelaşi copil cu vise mult prea mari .  N-am să renunţ să visez , promit ! N-am să renunţ să  te iubesc! 
  ...să te iubesc ! Vei fi al meu mereu , Inimă de Piatră , vei fi al meu în vis, în scris , în stele , în planuri de viitor. N-am să te uit niciodată , n-am să las să se piardă nimic din ceea ce avem. Ai grijă de tine, SUFLET TRIST .Te-am căutat cu lacrimi în ochi să îmi dai ultimul strop de speranţă şi tu nu ai făcut decât să te ascunzi, să mă acuzi...Nu te condamn pentru nimic aşa cum nu mă condamn decât pentru simplul fapt că am cerut prea mult.
 Îmi va fi dor de tine ....mult !

Doar eu si nimic mai mult...

Azi imi este dor de tine.

Azi imi este dor de tine.

Mi-e dor sa ma suni, sa ma cauti, sa te enervezi degeaba. Mi-e dor sa ma trezesc de nicaieri cu mesaje cu 'Buna dimineata'. Mi-e dor sa ma cert cu tine cu orele, cateodata poate cu zilele; mi-e dor sa ma impaci. Mi-e dor sa-mi umplu noptile cu tine, cu glumele, certurile; cu vocea ta frumoasa de adormit. Mi-e dor sa fi dulce, ipocrit, mincinos, arogant, alintat, sincer, sa fi in toate felurile in care te-am cunoscut.Mi-e dor sa ma rog de tine sa  imi mai canti,sa-mi dansezi asa cum imi placea sa te vad. Mi-e dor sa te am langa mine,sa-ti sarut mainile,sa le simt tremurand in ale mele. Mi-e dor de promisiunile tale  si de cum le rupeai si cum, dupa, vroiai sa ma faci sa uit strangandu-ma in brate. Mi-e dor sa te stiu acolo de fiecare data cand mi se intampla ceva amuzant sau cand dau de dracu. Mi-e dor de ambitiile tale prostesti si de entuziasmul tau. Mi-e dor sa fiu un copil prostut din vina ta, si rupta de realitate, si sa prind aripi, si sa nu ma doara nimic.
Mi-e dor de tot.
Si am s-o recunosc in fata lumii,ma bucur ca te-am cunoscut! Mi-ai facut mult mai mult rau decat bine, dar 'binele' ala, atat cat a fost, parca sterge tot raul. Problema mea este ca inca te caut in fiecare tip... Si nu esti de gasit.

Azi imi este dor de tine... Maine sa uiti.

Doar eu si nimic mai mult.

Dezgust

 Am avut un an prost o viata şi mai proastă, am căutat liniştea în locuri zgomotoase iar lunile păreau să treacă şi atât, să treacă şi atât... atâtea anotimpuri în care am simţit cum toate gândurile negre de pe lumea asta s-au strâns la mine. Că mă trezeam în fiecare zi cu gândul că am fost lăsată deoparte pentru altcineva, pentru un loc mai bun şi mai frumos, mai liniştit, mai sigur. Mai stabil. Pentru mine nu a fost nici bun și nici frumos în ultimul an, nici linistit, nici sigur. Am rămas undeva pe o margine de drum, blocată între cine am fost, cine sunt şi cine vreau să fiu. Sunt părţi goale în mine pe care înţeleg că nu le pot umple nicicum, şi accept, dar ceva în mine doare tot timpul, ceva în mine zgârie, sfâşie, freamătă. Tot timpul. Şi nu ştiu cum să opresc asta. Nu ştiu dacă am mers mai departe sau doar am învăţat să accept altfel... Sunt obosită să văd trecând zile şi luni într-o ametelala continua. Pentru mine nu era senin, eu nu sărutam pe nimeni seara înainte să adorm. Cred că au fost şi vremuri mai bune, scurte, dar bune... se spune că nostalgia e doar o negare a prezentului, şi sunt convinsă că mi-l neg, că nu-l accept, că îl refuz pentru că nu îmi place, pentru că nu mă-mplineste, pentru că mă doare. Nu mai ştiu de câte ori am spus că m-am săturat, că am obosit, că m-am sictirit. Am simţit atâta răceală că aş fi putut îngheţa. Mă doare că nu iubesc pe nimeni, mă doare că în curând va fi un an de când nu mă îmbrăţişează nimeni seara când adorm... şi mă gândesc ce nu merge bine, în tot ce încerc să fac. Câteodată simt cu toate puterile cum arde şi se distruge ceva în mine şi nu ştiu cum să opresc asta... S-au tot aşezat straturi de mizerii, de îndoieli...le-am ignorat, am suprapus peste ele lucruri care păreau frumoase, senzaţii care semănau cu liniştea şi mi-am dat seama că nu merge. Stăteam noaptea în pat şi mă gândeam unde am greşit mai tare, studiam toată povestea şi încercam să înţeleg unde s-a tăiat tot filmul şi de ce nu am avut un final, un rămas bun spus cu voce tare.

A trecut deja multă vreme de când nu mai sunt eu, şi totuşi nimeni nu şi-a dat seama de asta. Aş vrea să cred că înţeleg şi îmi amintesc ce-am vrut să fac la început, dar nu mai ştiu unde a început începutul şi unde se termină chinul. Unde începe liniştea şi cât mai durează războiul... Mă pierd în momente care păreau bune, îmi urmăresc traseul până-n clipa de azi, clipa de acum, şi nu mai ştiu cine cu adevărat mi-a frânt inima, cine m-a iubit, dacă a făcut-o cineva, pentru ce am luptat şi pentru ce mai lupt încă. Nu spun nimic nou. Aceleaşi cuvinte ies din mine, nu spun altceva de multă vreme, multă...nu ştiu dacă cineva a observat că nu mi-a trecut niciodată. Nu am o mare iubire de care să-mi amintesc, am, în schimb, o mare pată pe inimă de la bărbaţi care nu au ştiut că o fiinţă umană nu are dreptul să distrugă pe alta. M-am îndrăgostit, prosteşte, de o idee, de un om pe care l-am construit în mintea mea şi în suflet aşa cum am avut nevoie. M-am târât, mi-am pierdut timp preţios aşteptând resturi, nimicuri, minute, şanse de la cineva care nu a ştiut să le ofere. Am strâns, nemeritat, multe gânduri negre, le-am dus cu mine şi le-am lăsat să dărâme persoana care eram, care încercam să fiu... M-au încercat de toate, şi crede-mă că ştiu ce-i ăla gust amar. Îl simt în fiecare zi când mă trezesc, când mă uit pe geam şi nu mai văd soarele. E trist, e tragic să nu mai ştiu să văd nimic bun în mine, să nu mai ştiu să simt altceva decât dezgust faţă de propria persoană. Aş vrea să învăţ să mă iert. Fericirea e un drept?

Doar eu si nimic mai mult.