Fara suflet.

Nu am lasat nicodata sa sti exact ce simt in mine .Pentru ca eu nu sunt fata aia care sa-si expuna slabiciunea in fata tuturor, pentru ca, fir-ar sa fie, o am, pe undeva o am...chiar daca nu las sa se vada si chiar daca de multe ori sunt mai puternica decat ea. Ti-as bate la usa numai ca sa-ti spun ca am tinut la tine, chiar daca asta n-ar schimba faptul ca ai plecat, ca pleci de fiecare data pentru ca nu ma vrei la fel de mult cum te vreau eu. Prin tine mi-am inteles debilitatea, prin tine am plans si m-am zbatut... Nu pot sa-ti cer nimic si n-am s-o fac. Pentru ca de fiecare data cand am cerut raspunsul a fost "nu". Si daca nu era "nu", erau amanari, care, ei bine... dor mai mult decat un refuz.
Mereu m-ai amanat, aveai, mereu, scuze mai bune, aparent mai plauzibile si din ce in ce mai penibile pentru mine. Ti-a lipsit curajul, sa stii...de atatea ori. Puteai de atatea ori sa ma faci fericita si totusi n-ai facut-o. Mereu ai avut ceva mai bun de facut, mai interesant, mai profitabil. Si poate n-ai stiut cat de mult, cat de des mi-am dorit sa apas pe tragaci ca glontul sa te nimereasca mai repede... si tot eu am fost cea care si-a calcat pe inima a nu stiu cata oara. Am fost singura persoana care a ramas cu tine in ciuda promisiunilor tale nerespectate si in ciuda a tot ce-ai facut...
Dar, vezi tu, asta n-a fost suficient. Eu am fost aici intotdeauna, pentru tine, pentru noi. Tu n-ai fost nicaieri, niciodata. M-am descurcat, oricum.
Doar eu si nimic mai mult... 

Inca ma caut...printre vise

Cateodata, de fapt, de cele mai multe ori, ma simt ca si cum nu sunt buna de nimic. Nu sunt mai buna la asta decat la aia, la toate sunt la acelasi nivel. Am multe talente, (sau calitati)-asa mi-au spus multe persoane-dar nu le pot fructifica, pentru ca nu stiu cum. Si pentru ca nu am curaj, si nici incredere. Nu inteleg care imi este menirea, care imi este scopul, sau, mai bine zis, nu am nici unul momentan. Nu inteleg ce vrea Dumnezeu sa fac cu mine. Nu inteleg ce drum mi-a pregatit. Cred in El si stiu ca este acolo. Lumea din jurul meu trage de mine, sa fac. Sa le indeplinesc asteptarile. Dar asteptarile mele? Eu nu cer multe. Nici nu stiu, cer prea mult? Nu inteleg daca cer sau nu. Sunt atat de confuza. Mi se spune ca sunt rasfatata, iresponsabila, ca nu sunt buna pentru ei, ca ei sunt mai buni decat mine, ca nu merit, ca au pierdut timp de pomana cu mine, ca imi bat joc. Nu inteleg. Unde gresesc? Dar daca am eu dreptate, si nu ei? As vrea sa aud si eu odata ca...dar nu mai zic, mi-am promis ca nu voi mai avea nici un fel de asteptare de la nimeni. Ar trebui sa am asteptari numai de la mine, ar trebui sa imi stabilesc un scop, dar nu am motivatie. Nu exista nimic care sa ma miste atat de mult incat sa lupt pentru ceva. Sunt anumite momente in care doresc atat de mult sa spun lumii ce cred si ce stiu. Dar cand vad ca nimeni nu asculta asa cum trebuie, atunci sunt rezumata doar la un individ credul, dat la o parte. Unii nu asculta deloc. Unii doar se prefac. Iar altii imi spun ca sunt prea naiva si sunt luata in ras. Altora le este frica, nu le pasa, indiferenta e mare!, sau, pur si simplu mi se spune: "Si ce putere ai tu?". Si atunci eu ce sa mai zic? Nu imi ramane decat sa tac si sa ascult doar eu. Am ajuns sa cred ca increderea in mine e mai puternica decat cea in comun. Pentru ca fiecare crede in ceea ce isi doreste, niciodata in ce crede altul.Astazi m-am pierdut din nou, eu pe mine. Nici nu stiu daca ma mai pot accepta asa cum sunt. Da, am invatat de multe ori ca acceptarea corecta a ceea ce esti si a ceea ce sunt altii duce la pace. Dar eu nici nu stiu cum sunt, cum sa ma accept daca nu ma cunosc? Exista momente ferme in care cred ca sunt asa cum imi spun cei de langa mine. Problema e ca, de cele mai multe ori, cei de langa mine spun lucruri negative. Si incerc sa nu fiu asa. De fapt, nici nu stiu daca sunt asa sau nu. Cred ca cel mai bine ar fi sa inchei, nu sunt deloc coerenta. Sper doar sa ma regasesc si sa ajung la acceptare.

Doar eu si nimic mai mult.

La limita dintre vis si realitate

Mi-e frica,mi-e teama de ganduri ascunse si intrebari fara raspuns la care ma intorc mereu . Sa plec?,Sa incerc sa ma regasesc undeva printre vise?
Mi-e dor de zilele alea in care imi era asa de usor sa scriu ce gandesc,alea in care gaseam un strop nenorocit de speranta in orice rasarit,cu cafea linga mine si o tigara aprinsa.Azi n-am nimic,nici macar pe mine nu reusesc sa ma gasesc,ma simt pierduta intr-o liniste..o liniste in care imi aud doar sufletul pustiit de sentimente ,plin de ura si dispret.
Mi-e rau de cateva zile,si am senzatia ca  intru intr-o depresie crunta,asta daca nu reusesc cumva sa ies din labirintul asta blestemat,plin de minciuni in care am intrat si nu stiu cum sa mai ies
Privesc fara sa stiu exact unde,un punct fix undeva pe tavan si am aprins deja a nu stiu cata tigara...imi vine sa vomit!Mi-e sila de mine!Asta nu trebuia sa se intample!Ma simt calcata in picioare in cele mai josnice feluri si accept resemnata de parca ar fi totul normal.Nu e.Nu mai stiu exact cand am zambit ultima data.Nu te mai caut pe nicaieri,in fiecare zi intalnesc oameni noi iar tu nu mai esti printre ei Nu,nu mai esti demult.Am fost eu cea care a fost acolo,mereu,am fost eu cea care a vrut sa iubeasca.
Am vrut sa traiesc nenorocita aia de poveste ...da ...n-am cum.N-am cu cine.


Doar eu si nimic mai mult.

Inca o zi.

Daca as putea sa vorbesc,sa spun cine sunt,ce sunt,si-atunci cand rad cu gura pana la urechi sperand sa nu se vada ce-am in suflet..Daca as putea sa tac macar pentru o zi sa ma pot auzi ,sa-mi aud nelinistea asta care nu-mi da pace.Daca as fi si eu un om normal pentru o zi.Oare s-ar schimba ceva?
Cine imi pune limita asta intre realiatate si vis?De ce m-am nascut din atatea intrebari,fara raspuns?
Daca te rog ,insistent,fara intrebari,cateva ore ,viata,ce zici?Am ajuns in punctul acela in care nici nu exist,nici nu vreau sa gandesc.
Sa fie liniste!
Si-acum schiteaza zambetul ala meschin,ala ,sti tu pe care il afisezi atunci cand inchizi usa ,poti?Doare,nu?Esti o idioata,stupida.Tu chiar nu vezi ca nu ai suflet?Ca nu te vede nimeni?
Viata,ai un pic de timp si pentru noi?Stam de vorba?Promit sa fiu ..doar eu,si tu sa-mi raspunzi....pana cand?
Mi-e frica,de mine,de cuvinte,de ..unde-i "noi"?
Le-am adunat pe toate,mi-e mintea in mii de bucati,intorse impotriva tot ce sunt si ce-am fost vreodata...
Lasati-ma sa plec..departe..oriunde,acolo unde-s doar eu cu mine si atat!

Doar eu si nimic mai mult.

Intre tot si nimic.

Poate ca n-am stiut niciodata sa vorbesc,poate ca am spus prea multe ,atunci cand cuvintele nu-si aveau rostul...poate nu stiu sa tac..poate nu sunt nimic,sau poate sunt cineva?
Am crezut mereu ca viata mea e simpla, ca nu se poate intampla nimic rau daca spui adevarul,de o transparenta stupida si dureroasa.Dar,m-am inselat,si nu-i nimic nou in asta,am crezut in vorbe,am acceptat taceri,doar pentru ca ...
Vechea poveste,aia pe care o spune toata lumea,unde nu-s lacrimi nu e durere,si mii de cuvinte insirate aiurea,de parca ar si avea vre-o importanta?Ce naiba,chiar nu vezi ca nimeni nu mai stie nimic ,nu intereseaza pe nimeni?.Ca nu existi?
Hai,mai aprinde-ti a nu stiu cata tigara,incearca sa privesti punctul ala fix de pe tavan..sti tu ala care te crizeaza si te duce departe de inutila asta de realitate in care doar crezi ca existi,si asteapta sa se faca liniste,linistea
aia care iti ingroapa si ultima farama de omenie,ultimul racnet de libertate,si inchide usa.
Nu vreau sa-mi aud nici gandurile,refuz sa cred ca undeva ceva mai poate aduce farama aia de speranta in care am crezut candva.
Ma urasc.Nu reusesc sa ma inteleg nici eu,cum as putea sa sper ca cineva ar reusi vreodata sa ma inteleaga?
Ma doare,si nu-mi doresc decat sa las lacrimile astea sa cada..dar vreau?Mai pot?
Nimicuri din mine si ganduri..ganduri aiurea lasate undeva..aici..acolo..conteaza?


Doar eu si nimic mai mult.

Tu nu ai nume

Azi ma simt singura,la modul ala"a nimanui".Am tot incercat de ceva timp sa ma mint ca nu-i asa,sa ma ascund in spatele gandurilor , sa ma prefac ca reusesc sa fiu "ceva".Dar nu sunt.Toti imi spun ca sunt o persoana buna,si asta ar trebui sa imi aduca cel putin un amarat de zambet,da,nu se intampla asta,nu pot,pur si simplu nu reusesc sa inteleg unde si de ce nu reusesc sa ma simt ceva.
Am iubit,am fost iubita,iubesc fara sa cer nimic in schimb,ador sa vad zambete in spatele unor sfaturi pe care nici eu nu stiu de ce le dau,pentru ca eu nu am suflet.Am avut odata demult, nici nu-mi amintesc exact daca era adevarat sau o imitatie,dar cel putin era Acum nu sunt nimic.Am incercat sa cred in cuvinte,si in oameni,am sperat mereu ca din nimicul asta din mine cineva o sa inteleaga ca sunt altfel,dar n-a fost asa...Nu vreau sa para ca vreau sa intru pe sub pielea cuiva,urasc sa simt mila,nu,nu e asta.Vreau pur si simplu sa fiu eu impacata cu mine si cu trecutul meu,sa nu am regrete,pareri de rau..cu dezamagirile ar fi mai greu ,aici chiar ca nu as avea cum sa sterg ceva,sau poate nici nu vreau asta...Vreau sa repar tot ce am stricat.Sa fiu altceva...
Nu prea inteleg nimic,dar imi place ca ma straduiesc sa dau impresia asta.
Heii..acum sunt bine,serios...sunt mai bine.Nu mai astept minuni,nici vise marete la care sa indraznesc sa sper,vreau liniste,in mine,in suflet...si sa nu-mi mai pese,nici de tigarile pe care le fumez cu ochii in tavan atunci cand imi pun ordine in ganduri,nici de telefonul care nu suna sa imi aminteasca ca exist,nici de noptile in care incerc cu disperare sa ma conving ca "pot!"
Stiti ce?Nu imi mai pasa!

Doar eu si nimic mai mult.

Cuvinte,doar cuvinte...

Si daca iti spun ca azi am nevoie de un zambet?De fapt ,nici de asta cred ca nu mai am nevoie,am uitat de mult ce se simte,si sincer ,azi nu mai cred in mine.N-am crezut nici ieri,si nimicul asta incepe sa-si faca loc in mine,incepe sa doara.
Nu vreau sa ma cert ,nu pot sa strig,si nici sa spun cuvinte care nu-si mai au sensul de mult,oricum nu sunt de inteles,n-am reusit sa ma inteleg niciodata...de ce-ar incerca cineva?
Da,stiu,e una din zilele acelea stupide,in care imi plang de mila si incerc sa-mi stapanesc lacrimile,n-am cum,nu stiu s-o fac,am incercat,am tacut,am schitat mii de zambete doar pentru a-mi dovedi mie insumi ca pot,si ce-am rezolvat?Nimic.
De ce oare am senzatia asta stupida ca vreau sa fiu inteleasa?De ce nu ma poate opri cineva ?....Erai odata,sti? Iti amintesti cand ti-am colorat mii de noptii cu bucati din mine?Erai Tu..Nimicul acela din mine ,care exista si n-a existat niciodata,pe care il caut si nu-l gasesc niciodata...
M-am ratacit..mi-e frica..mi-e frig..am obosit sa adun in mine sute de ganduri .
Oare mai pot?Mai vreau?....N-am spus nimic,si parca am spus mai mult decat trebuia...de ce nu ma lasati sa plec?N-am nici un sens,sunt un nimic....
Doar eu si nimic mai mult.