Azi imi este dor de tine.

Azi imi este dor de tine.

Mi-e dor sa ma suni, sa ma cauti, sa te enervezi degeaba. Mi-e dor sa ma trezesc de nicaieri cu mesaje cu 'Buna dimineata'. Mi-e dor sa ma cert cu tine cu orele, cateodata poate cu zilele; mi-e dor sa ma impaci. Mi-e dor sa-mi umplu noptile cu tine, cu glumele, certurile; cu vocea ta frumoasa de adormit. Mi-e dor sa fi dulce, ipocrit, mincinos, arogant, alintat, sincer, sa fi in toate felurile in care te-am cunoscut.Mi-e dor sa ma rog de tine sa  imi mai canti,sa-mi dansezi asa cum imi placea sa te vad. Mi-e dor sa te am langa mine,sa-ti sarut mainile,sa le simt tremurand in ale mele. Mi-e dor de promisiunile tale  si de cum le rupeai si cum, dupa, vroiai sa ma faci sa uit strangandu-ma in brate. Mi-e dor sa te stiu acolo de fiecare data cand mi se intampla ceva amuzant sau cand dau de dracu. Mi-e dor de ambitiile tale prostesti si de entuziasmul tau. Mi-e dor sa fiu un copil prostut din vina ta, si rupta de realitate, si sa prind aripi, si sa nu ma doara nimic.
Mi-e dor de tot.
Si am s-o recunosc in fata lumii,ma bucur ca te-am cunoscut! Mi-ai facut mult mai mult rau decat bine, dar 'binele' ala, atat cat a fost, parca sterge tot raul. Problema mea este ca inca te caut in fiecare tip... Si nu esti de gasit.

Azi imi este dor de tine... Maine sa uiti.

Doar eu si nimic mai mult.

Dezgust

 Am avut un an prost o viata şi mai proastă, am căutat liniştea în locuri zgomotoase iar lunile păreau să treacă şi atât, să treacă şi atât... atâtea anotimpuri în care am simţit cum toate gândurile negre de pe lumea asta s-au strâns la mine. Că mă trezeam în fiecare zi cu gândul că am fost lăsată deoparte pentru altcineva, pentru un loc mai bun şi mai frumos, mai liniştit, mai sigur. Mai stabil. Pentru mine nu a fost nici bun și nici frumos în ultimul an, nici linistit, nici sigur. Am rămas undeva pe o margine de drum, blocată între cine am fost, cine sunt şi cine vreau să fiu. Sunt părţi goale în mine pe care înţeleg că nu le pot umple nicicum, şi accept, dar ceva în mine doare tot timpul, ceva în mine zgârie, sfâşie, freamătă. Tot timpul. Şi nu ştiu cum să opresc asta. Nu ştiu dacă am mers mai departe sau doar am învăţat să accept altfel... Sunt obosită să văd trecând zile şi luni într-o ametelala continua. Pentru mine nu era senin, eu nu sărutam pe nimeni seara înainte să adorm. Cred că au fost şi vremuri mai bune, scurte, dar bune... se spune că nostalgia e doar o negare a prezentului, şi sunt convinsă că mi-l neg, că nu-l accept, că îl refuz pentru că nu îmi place, pentru că nu mă-mplineste, pentru că mă doare. Nu mai ştiu de câte ori am spus că m-am săturat, că am obosit, că m-am sictirit. Am simţit atâta răceală că aş fi putut îngheţa. Mă doare că nu iubesc pe nimeni, mă doare că în curând va fi un an de când nu mă îmbrăţişează nimeni seara când adorm... şi mă gândesc ce nu merge bine, în tot ce încerc să fac. Câteodată simt cu toate puterile cum arde şi se distruge ceva în mine şi nu ştiu cum să opresc asta... S-au tot aşezat straturi de mizerii, de îndoieli...le-am ignorat, am suprapus peste ele lucruri care păreau frumoase, senzaţii care semănau cu liniştea şi mi-am dat seama că nu merge. Stăteam noaptea în pat şi mă gândeam unde am greşit mai tare, studiam toată povestea şi încercam să înţeleg unde s-a tăiat tot filmul şi de ce nu am avut un final, un rămas bun spus cu voce tare.

A trecut deja multă vreme de când nu mai sunt eu, şi totuşi nimeni nu şi-a dat seama de asta. Aş vrea să cred că înţeleg şi îmi amintesc ce-am vrut să fac la început, dar nu mai ştiu unde a început începutul şi unde se termină chinul. Unde începe liniştea şi cât mai durează războiul... Mă pierd în momente care păreau bune, îmi urmăresc traseul până-n clipa de azi, clipa de acum, şi nu mai ştiu cine cu adevărat mi-a frânt inima, cine m-a iubit, dacă a făcut-o cineva, pentru ce am luptat şi pentru ce mai lupt încă. Nu spun nimic nou. Aceleaşi cuvinte ies din mine, nu spun altceva de multă vreme, multă...nu ştiu dacă cineva a observat că nu mi-a trecut niciodată. Nu am o mare iubire de care să-mi amintesc, am, în schimb, o mare pată pe inimă de la bărbaţi care nu au ştiut că o fiinţă umană nu are dreptul să distrugă pe alta. M-am îndrăgostit, prosteşte, de o idee, de un om pe care l-am construit în mintea mea şi în suflet aşa cum am avut nevoie. M-am târât, mi-am pierdut timp preţios aşteptând resturi, nimicuri, minute, şanse de la cineva care nu a ştiut să le ofere. Am strâns, nemeritat, multe gânduri negre, le-am dus cu mine şi le-am lăsat să dărâme persoana care eram, care încercam să fiu... M-au încercat de toate, şi crede-mă că ştiu ce-i ăla gust amar. Îl simt în fiecare zi când mă trezesc, când mă uit pe geam şi nu mai văd soarele. E trist, e tragic să nu mai ştiu să văd nimic bun în mine, să nu mai ştiu să simt altceva decât dezgust faţă de propria persoană. Aş vrea să învăţ să mă iert. Fericirea e un drept?

Doar eu si nimic mai mult. 

Aproape de cer.

Azi..da azi am simtit pentru prima data si am si inteles de ce unii oameni aleg sa paraseasca acesta lume. Azi pentru prima data nu i-am mai judecat ,nu am mai incercat sa le gasesc nici o justificare ,si le-am dat dreptate.

Nu-mi amintesc cand am dormit ultima noapte,si ceea de ieri a fost una dintre ele,una in care am incercat sa gasesc un raspuns la "de ce-ul" acesta nenorocit,care mi-a innecat orice urma de zambet ,si  careuia incerc sa-i gasesc un raspuns.

Asa si ? Ia iesi tu afara..hai..deschide usa..du-te sa vezi ai cui sa-i spui"buna ziua?" Maine o iei de la inceput ,crezi ca intereseaza pe cineva cum ai s.o faci?de unde incepi?din acelasi nimic de ieri si acelasi nimic de azi?

Am auzit,da.."o sa fie bine?"..cuvinte..cuvinte care ma trezesc in aceasi singuratate,nimicul de azi si cel de ieri..si de ce sa nu pot sa strig ,sa imi urlu toata durerea ce o am in suflet?..si de ce sa nu pot sa iubesc din nou?N-am dreptul la fericire?Fericirea e un drept?si eu l-am pierdut?

Mi-e sila de rautatea din oameni,..mi-e greu sa cred ca undeva mai exista cineva care stie ca iubirea e frumoasa ,daca o traiesti cu o persoana frumoasa sufleteste,si tu n-ai stiut sa pretuiesti  lumea minunata pe care ti-am oferit-o fara sa-ti cer nimic in schimb...si-acum ,azi,cand am inceput sa vad lumea cu altii ochii,cand stiu ca pot sa ma ridic,cand mi.a fost pentru prima data frica ,da asta am simtit azi,frica ca ti-am permis sa-mi incatusezi orice urma de speranta,orice vis mi l-ai inchis intre mii de lacrimi ,mi-ai blestemat existenta printre sute de vorbe grele si umilinta,si le-am acceptat tacuta,sperand ca intr-o zi ai sa vezi cate ai pierdut,cat de multe as fi putut sa-ti ofer doar pentru un zambet,da...pentru un zambet ..era singurul lucru pe care mi-l doream.

Nu mai vreau sa cred in nimic...nu vreau mila,nici consolare,nici sa ma urasc ,nici sa ma iubesc ...vreau liniste..si vreau sa dorm...sa nu mai simt nimic ...sa ma lasi ..sa ma lasi sa mai spun o data "te iubesc"....sa le mai pot rosti odata ,sa le daruiesc cu tot ce-am adunat in mine..cuvintele astea cu care iti facusem pact cu durerea ,ele..da pe ele le-ai uitat in mine,atunci cand mi-ai luat sufletul..si sti?mi-e bine ca sunt acolo...Doamne...ce stupida sunt,si cat de frumos te-am iubit!..Din tot sufletul ..dar ti-ai uitat cuvintele in mine..si sti?eu stiu sa le rostesc..acum stiu semnificatia aceea superba ce o au ,am simtit-o atunci cand ti le-am spus tie pentru prima data..si le-am pastrat in mine,sunt acolo le-am simtit.

Ti-am fost in viata si nu m-ai simtit...te-am adus in mine ,si nici nu mai vazut...te-am tinut in brate si nici n-ai stiut sa ma atingi...m-ai inchis departe sa nu mai vad sa nu mai aud..dar ti-ai uitat cuvintele..,atunci cand ai plecat si n-ai uitat sa-mi spui ,"ti-am luat sufletul "

E liniste ,azi e liniste in mine...ma trezesc si maine in singuratate,si poate am sa plang din nou,dar azi..azi am simtit ca pot sa sper...azi mi-a fost frica ,si vreau sa nu-mi mai fie si maine,azi vreau sa cred...sa cred in nimic si in tot!

Doar eu si nimic mai mult.

Ocean de nimicuri.

Nu as fi crezut niciodata ca o sa fac un atac de panica.Se pare ca  am gresit.Nu e prima data si nu stiu de ce am senzatia ca n-o sa fie ultima nici de data asta.

Imi cer scuze ca scriu aiurea(nu stiu exact cui),dar de o ora ma chinui sa scriu macar atat.Cica sa ma calmez.Nu reusesc,nici sa ma calmez,nici sa uit ,nici sa fiu altfel desi nici macar nu am incercat vreodata,dar de data asta sunt cea mai mare fraiera si simt ca m-am bagat pana in gat in asta,si nu ca i-ar pasa cuiva de toate tam`peniile ce le scriu aici,nici nu cred ca ma intereseaza,vreau doar sa stiu ca undeva ,aici,exista o paret din gandurile astea nenorocite care nu-mi dau pace...Ce fac?De ce naibi nu sunt si eu om ,macar o data in viata?

Azi imi este dor de tine.

Mi-e dor sa ma suni,sa ma cauti,sa te enervezi degeaba.Mi-e dor sa ma cert cu tine cu orele,mi-e dor sa ma impaci.Mi-e dor sa fi ipocrit,mincinos,sincer,sa fi in toate felurile in care te-am cunoscut.Mi-e dor de noptile in care numaram stele,si spuneam tampenii doar ca sa te fac sa zambesti.

Mi-ai facut mai mult rau decat bine,dar "binele ala,atat cat a fost parca sterge tot raul

Problema mea este ca o sa te caut in fiecare tip..si nu ai sa fi nicaieri.

Azi imi e doar de tine....Maine sa uiti

Doar eu si nimic mai mult.

Tacere colorata.

Cine dracu sunt eu?
Nu stiu de unde am pornit cu postarea asta. Nu stiu unde am vrut sa ajung cu ea, si nu stiu ce titul sa-i pun.
    E aiurea sa te trezesti intr-o anumita dimineata, sa te vezi  in oglinda si sa descoperi lucruri despre tine. Lucruri care te nemultumesc la altii, daramite la propia ta persoana. Te vezi, nu te recunosti, nu te accepti, te doare, nu plangi.Nu ai voie sa te intorci. Am cerut asta? Mi-am dat seama? Sau nu? Nu stiu. Sa ma ascund, sau nu? Sa spun? Ce sa spun?
   Uneori parca doresc sa nu exist, dar ma pun la pamant deja toate obsesiile si luptele  din mine. Cunosc si traiesc cu certitudine anumite lucruri. Sunt, din pacate, o fiinta rationala si, tot din pacate, ma folosesc de acest lucru de fiecare data. Incerc sa-mi fac lucrurile sa fie usoare... bineinteles ca ma incurc mai mult. Putea sa fie atat de simplu! Da da, doar daca m-as fi ocupat de toate cum trebuie de la inceput. Acum ce? Tot ce am avut ambitia sa cred, s-a dus dracu. Si cui, ce sa spun? Mi-ar fi si rusine. Nici n-as avea ce sa zic.
-Alo? Daaaa, sunt o fraiera! Am ajuns rau de tot, si nici nu stiu cum am reusit si de data asta.

    Am starea aia "de cacat",da, exact ca o proasta. Dintre voi toti, ma cunoasteti si cu starea asta. Si? Si multumesc, si iarta-ma, iertati-ma ca nu mai spun nimic! Vreau atat de mult sa ma schimb, nu doar sa ma prefac. Dar nu stiu cum, in ce. Nici nu stiu ce sunt. Nici ce inseamna toate, nici nimic!!

   Stiu ca fericirea asa, cum e ea defapt, omul nu o poate alege. Noi nu stim sa fim fericiti. Ii dam cu piciorul si dupa plangem ca niste cretini. ma rog.
   Dar vreau sa fiu aproape fericita... Pot?...Si peste tot, ma urmareste ca un ecou "hei, ce faci? esti bine?"

Doar eu si nimic mai mult.

Imi simt gandurile...

Mi-e frica sa recunosc ca nu sunt atat de buna cat ma vad altii,mi-e frica sa admit ca nu sunt nici macar atat de buna cat ma vad eu cateodata…Mi-e frica sa aflu ce vreau de la viata, de teama neputintei de a imi oferi…mi-e greu sa recunosc ca el e mult mai bun, prea bun pentru mine…ca pe un altul chiar il vreau si nu il am si ma doare…mi-e frica sa recunosc ca simt, de teama sa nu par slaba…m-am obisnuit sa ma prefac ca nu imi pasa, ca nimic nu ma darama, ca sunt sigura pe mine in orice situatie si cel mai trist e ca m-am obisnuit sa ma prefac si in fata mea, nu numai in fata altora. Nu mai stiu cat am fost ultima oara eu, exact asa cum am simtit…nu mai stiu ce simt si nu am nici cea mai vaga idee de ce ma mint. Mi-e frica sa plang de teama ca nu ma voi mai opri niciodata. Sunt speriata ca un necunoscut imi poate intra in adancul gandurilor mai curios decat am incercat eu sa imi intru… un necunoscut ma poate da peste cap fara nici un fel de efort iar asta denota grave probleme ale mele…nu stiu de unde provin si nici cum se solutioneaza…mi-e teama ca voi face ca de obicei, ma voi preface ca uit discutia , ca il uit pe el, ca zambesc fals in continuare si ma inchis in lumea mea ireala asteptand ca problemele reale sa treaca de la sine…sa se sature de ignoranta mea, sa imi faca bagajele si sa plece la cineva care le acorda un strop de atentie…Habar nu am ce fac, ce spun, cine sunt si totusi viata mea merge mai departe fara sa se intrebe daca eu inteleg ceva din ea…ma trezesc , ma privesc in ochi si dincolo de culoare nu-mi place nimic…mi-e teama ca nu voi face fata celei care sunt, ca nu va coincide cu ce care as vrea sa fiu si sansele sunt mari sa fie asa caci nici macar cum as vrea sa fiu nu stiu! Imi sunt mai straina decat toti cei carora le stiu macar numele…nu stiu cine sunt eu, dar le pun altora etichete si de cele mai multe ori acestea sunt corecte…Vreau sa fiu fericita fara sa stiu ce ma face fericita…deci n-am nicio sansa…Pana si  cuvintele astea le scriu cu lacrimi in ochi…dar le inghit, nu le las sa curga de teama sa nu cumva sa imi spuna ceva despre mine in timp ce curg siroaie!

Doar eu si nimic mai mult.

Fara suflet.

Nu am lasat nicodata sa sti exact ce simt in mine .Pentru ca eu nu sunt fata aia care sa-si expuna slabiciunea in fata tuturor, pentru ca, fir-ar sa fie, o am, pe undeva o am...chiar daca nu las sa se vada si chiar daca de multe ori sunt mai puternica decat ea. Ti-as bate la usa numai ca sa-ti spun ca am tinut la tine, chiar daca asta n-ar schimba faptul ca ai plecat, ca pleci de fiecare data pentru ca nu ma vrei la fel de mult cum te vreau eu. Prin tine mi-am inteles debilitatea, prin tine am plans si m-am zbatut... Nu pot sa-ti cer nimic si n-am s-o fac. Pentru ca de fiecare data cand am cerut raspunsul a fost "nu". Si daca nu era "nu", erau amanari, care, ei bine... dor mai mult decat un refuz.
Mereu m-ai amanat, aveai, mereu, scuze mai bune, aparent mai plauzibile si din ce in ce mai penibile pentru mine. Ti-a lipsit curajul, sa stii...de atatea ori. Puteai de atatea ori sa ma faci fericita si totusi n-ai facut-o. Mereu ai avut ceva mai bun de facut, mai interesant, mai profitabil. Si poate n-ai stiut cat de mult, cat de des mi-am dorit sa apas pe tragaci ca glontul sa te nimereasca mai repede... si tot eu am fost cea care si-a calcat pe inima a nu stiu cata oara. Am fost singura persoana care a ramas cu tine in ciuda promisiunilor tale nerespectate si in ciuda a tot ce-ai facut...
Dar, vezi tu, asta n-a fost suficient. Eu am fost aici intotdeauna, pentru tine, pentru noi. Tu n-ai fost nicaieri, niciodata. M-am descurcat, oricum.
Doar eu si nimic mai mult...