Confesiuni.

 



Nu pot sa cred ce se intampla.Nu pot sa cred. Ieri urlam dupa o minune,pur si simplu il rugam pe Dumnezeu sa nu fie adevarat ce se intampla,sa fie un cosmar,M-am certat cu El,l-am rugat sa-mi explice de ce ne-a adus impreuna, de ce ?Doar ca sa ne desparta?E absurd! M-am straduit sa inteleg ,m-am gandit ca El are o ratiune care ma depaseste.apoi m-am gandit ca asa trebuie sa fie.Sa am sufletul sfasiat. E o vorba veche care spune ca fiecare trebuie sa-si duca crucea.Pana la capat. Poate ca asta e crucea mea,sa iubesc un barbat din tot sufletul,si sa nu-l pot avea.

 Tot ce am zis pana acum…acest ”Cum vrea Dumnezeu” e,o minciuna frumoasa care ne scuteste de orice vina..ca si cum noi n-am fi avut de ales, Adevarul e ca am avut de ales,si ne-am ales mereu unul pe celalalt. Stau si ma gandesc ca poate pacatul meu cel mai mare a fost ca am crezut ca nu trebuie sa depun niciun efort. Pentru ca oricum noi doi suntem facuti sa fim impreuna. Asa gandeam. Si acum platesc pt prostia mea. Pt ca asta e,nestiinta si prostie,poate amestecata si un pic de mandrie,Nu,nu e rautate,nu e razbunare,nu e ambitie. Acuza-ma de ce vrei,stiu ca sunt departe de a fi perfecta,si poate n-o sa reusesc sa fiu niciodata cum iti doresti tu. Hmm e ironic,persoana care te iubeste din tot sufletul tau, care ar si-ar da viata intr-o secunda pt tine fara sa clipeasca,sa fie exact persoana aia care iti greseste la orice pas,care se straduieste sa fie altcumva,mai putin bolnava de neincredere ,mai putin fricoasa,mai putin imposibila.
Ce sa fac ? Ce sa cred? M-am rugat cu ultima farama de suflet care mi-a mai ramas ,nu,nu e metafora,am un gol acolo unde trebuia sa fie inima. Mi se spune des ”lasa,trece,o sa vina altcineva,o sa fie bine”. Incerc,dar nu cred ca e asa.Uite,te intreb pe tine. Sa-l lasam pe saracul Dumnezeu un pic deoparte,a facut destule pt noi,si nu,nu e El de vina.  

 Vrei sa uiti de mine si te inteleg .Vezi?.Am progresat,Te inteleg. Mai tii minte cand mi-as spus ca esti prea ”rupt” ca sa mai poti fi reparat si ca nici macar eu n-as putea sa o fac? Sa stii ca as fi stat cu tine si as fi lipit fiecare bucati la loc. Doar sa nu pleci.Sa ramai langa mine.Dar cu ce se intampla acum?Cum sa ma lupt? Daca e un lucru pe care l-am invatat de la Dumnezeu e ca nu poti sa intri in libertatea omului. N-ai dreptul. Ratiunea imi spune ”liberul arbitru,liberul arbitru,aceasta este calea corecta”. 

  Hai sa-ti mai spun ceva despre Dumnezeu. El e mereu acolo,ne vegheaza,chiar daca si atunci cand noi alegem singuri,El sta acolo sa ne indrepte pasi,e langa noi atunci cand facem alegerea gresita.Dar El e Atotputernic,Eu nu. Sunt un simplu om,sunt neputincioasa pt ca eu nu am puterea sa fiu mereu acolo langa un om,in genunchi,cu inima in palme inca batand,sa-l privesc zambind,sa ma prefac ca nu ma doare,gandindu-ma ca poate durerea mea il va vindeca cumva,mi-e imposibil sa-i justific motivatiile. Cel putin la nivelul asta nu pot. Imi asum slabiciunea cu gandul ca am gustat din umilinta destul. Ma refer la faptul ca m-am rugat de tine sa ne impacam,Si alte gesturi pe care le-am facut si pe care nu doresc sa le comentez. E o vorba din batrani,in care am crezut mereu : ”Ce-i al tau e pus deoparte”.sau ”Daca e sa fie al tau,o sa fie” .Pentru ca ”dragoste cu sila nu se poate”.Si eu asta am simtit ,ca nu mai vrei sa ramai,ca te oblig. Stiu,probabil o sa spui ca eu te-am impins sa faci asta…Imi asum si asta. Imi asum toate vinile din lume. Iarta-ca ca am gresit. Sunt constienta ca sunt inferioara altor femei referindu-ne la frumusete,inteligenta,tact in relatia cu un barbat etc. Dar eu sunt cea care te iubesc…cu adevarat. Asa cum n-am mai iubit pe nimeni. M-am gandit ca asta ar putea sa suplineasca celelalte lipsuri ale mele. Greseala fatala,Mi-ai aratat ca nu e asa. Nu te acuz,doar vreau sa stii ce simt. Nu mai acuz,nici pe tine,nici pe nimeni,nici pe viata. M-am hotarat sa ma schimb,sa inteleg ca tot ce vine spre mine e tot de la mine,Asa,ca un bumerang. Chiar daca poate nu realizez pe moment.
Durere .Sa descriu?Am un cutit infipt in inima in fiecare secunda.Ceva ce se simte ireparabil.N-am cuvinte sa explic mai mult.
Imi pare rau ca te-am ranit,daca as putea sa sterg tot ce a fost rau,as face-o .Cuvintele vindeca,dar nu sunt de ajuns.
Comparatii?Da.am facut,si mereu ai castigat tu. Gandesc cu inima,mereu am fost asa.Am incercat sa ma mint,mintea are si ea argumentele ei.
 In momentul asta am daramat orice zid intre noi,dar n-am curajul sa-ti vorbesc.Mi-e frica de ce ai putea sa-mi spui,mi-e frica ca o sa doara mai tare,desi nu cred ca se poate mai tare.Mi-am jurat ca n-o sa mai fiu vulnerabila si acum pariez ultima farama de suflet care a mai ramas.Mai stiu o vorba: ”Un soldado es un heroe aunque muera en la guerra”, Chiar daca n-o sa castig,macar stiu ca am spus toate cuvintele pe care le-am pastrat undeva,nerostite.
Am visat sa fiu doar a ta, sa fim doar noi doi in casuta noastra,in lumea noastra.nu cred ca gresesc daca spun ca as fi fost in stare sa daram o lume ,doar ca sa construiesc alta,doar a noastra. Ma enerveaza ca iar ma simt neputincioasa,inamicul meu,timpul ,e mult mai puternic decat mine.El e zidul ,iar fiecare zi e o piatra care-l face tot mai inalt. Secunda cu secunda.

Doar eu si nimic mai mult.