Stau de mai bine de 10 minute in fata ecranului si nu imi vine nici o idee concreta...Doar lacrimile siroiesc pe obraji... Vreu sa ma descarc, dar nu am pe umarul cui sa plang. Ma doare.. Doar imaginea zilelor trecute impregnata pe retine mi-a mai ramas... Euforie efemera... Melodie pusa pe repeat.. ( de ce tocmai melodia asta?!) Vreu doar sa tac..sa zac..sa plang..sa tip..sa fiu departe de lumea asta.. Sa fiu de piatra...de gheata... Vreu doar sa stau intr-o cutie inchisa ermetic ,unde sa nu patrunda nici un sentiment.. Unde nimic nu ma poate atinge..
Vreau prea multe.. dar nimic nu e posibil... Poate asa e sa fie.. Poate ar fi cazul sa te obisnuiesti cu asta.
Ce se intampla de fapt? Ce vrei de fapt? Ce vrei tu, fiinta umana, de fapt? Vrei o imbratisare, dar in acelasi timp contactul cu o alta piele iti provoaca repulsie. Vrei strangeri de mana si jocuri infantile cu degetele, dar in acelasi timp vrei libertate, nu vrei sa fii conditionata de nimic, cu atat mai putin de o alta mana. Vrei o iubire perfecta, patimasa, care sa iti provoace fluturi in stomac si emotii de fiecare data, ca in videoclipul ala de care esti oarecum obsedata, dar realizezi cu stupoare ca oricat te-ai zbate tot ce mai ai e partea a doua a videoclipului... Si ce ramane acum de facut? Sa iti reconstruiesti cutia aia in care sentimentele nu pot patrunde, sa te izolezi de afectiune, pentru ca daca stai bine sa te gandesti , e mai bine asa. Mai bine pentru tine... Desigur, nu zic ca vei fi fericita, dar nici trista nu vei fi. Vei fi OK si asta e de ajuns. Invata din asta ca oamenii nu se schimba...invata ca nimeni nu merita compromisul...invata ca tu esti cea mai importanta pentru tine, nu mai pune pe nimeni mai presus.. Vei fi bine. Trebuie sa fii bine ! Doar eu si nimic mai mult.
Stau de mai bine de 10 minute in fata ecranului si nu imi vine nici o idee concreta...Doar lacrimile siroiesc pe obraji...
