Bucati de ganduri.

             Întuneric. Ma cuprinde întunericul cu ghearele lui lungi si îmi sfâșie carnea bucată cu bucată.  Nu doare , dar mi se face greață. 

      Încep să deschid ochii încet, iar lumina zilei fierbinte îmi încălzește fața. Nu îmi mai este frig, nu mai este întuneric. Soarele dimineții sau...poate al după-amiezei topește toate „cuburile de gheata”. Îmi înfig unghiile în perna moale și las capul pe spate. Șuvițele de păr îmi cad pe umerii goi. Trupul încă-mi tremură. Încerc să mă controlez. Zâmbesc și cu toate puterile adunate mă ridic din pat, amețită. Nu am nici un chef de ziua de azi, mai obosită decât am adormit.

               Mă înconjoară 4 pereți mult prea ponosiți și monotoni. Nimic nou. Hainele aruncate pe podea, exact cum le lăsasem cu o seară precedentă. Mormane de haine și alte nimicuri. Îmi trag pe mine un tricou alb, larg și mă privesc în oglindă. Îmi mut privirea. Buzele îmi erau uscate și crăpate, simțeam pe limbă gust amar. Fir-ar !  Îmi sting setea cu câțiva stropi de apa găsiți într-un pahar. De când era paharul acolo? Nu știu. 

              Soarele strălucea. Am tras draperiile și câteva secunde mi-am pierdut vederea. Deschid geamul și las să intre aerul dimineții proaspăt. Îmi prind părul cu un elastic de păr găsit pe mâna stângă. Era atât de strâns încât aveam mâna mov, dar nu simțisem nimic până nu mă uitasem. O altă dimineață tipică. 

               Mă înconjoară 4 pereți. Aveam de gând să fac ceva pe tavan , să desenez , să tai niște reviste și să lipesc ceva, dar rămânea decât un gând. De fiecare dată îmi era mult prea silă. M-am trântit din nou în pat, lăsându-mă pe spate și privind tavanul. Eram încă amețită și mă cuprinsese căscatul. Oh, liniste! 

               Închid ochii și... Întuneric. Mă cuprinde întunericul cu ghearele lui lungi. 

Ma urasc!

Doar eu si nimic mai mult.